poveşti

Ghiţă, piureul de cartofi şi studenţia

Pe vremea când era student, lui Ghiţă îi plăcu să participe la tot felul de conferinţe studenţeşti. Acel gen de conferinţe în care singura grijă era să ajungă la momentul “Mâncarea şi băutura de după prezentarea lucrărilor”. Şi cum atunci cuvântul criză nu exista, din ambele erau din belşug. După ce îi puse în faţă farfuria(…)

Nunta la români

Până acum nu am auzit să fi fost vreo nuntă la care să nu existe nemulţumiţi. Că e o nemulţumire mică sau mare, tot există. Muzica, mâncarea, locaţia, băutura, rochia sau decorul cu siguranţă vor fi analizate şi mereu se va găsi cineva să spună “în loc de…puteau să…”. În schimb, de fiecare dată când(…)

Încep să-i înţeleg pe cei care nu acceptă orice fel de job

Mult timp, de fapt foarte mult timp m-am întrebat de ce unele persoane care nu şi-au găsit un loc de muncă în domeniul în care şi-au efectuat studiile, refuză să se angajeze ca şi merchendiser într-un supermarket sau operator call-center, care pot reprezenta o sursă de venit în timp ce caută jobul dorit. Nu înţelegeam(…)

Mici neînţelegeri la muncă

Tina ieşi din birou şi se îndreptă spre cel al şefei. Trebuia să-i ducă un raport al activităţii serviciului de încasare pe ultima lună. A stat acolo cam 5 de minute. În acest timp, colega ei sună un abonat pentru a-i oferi consiliere cu privire la modalitatea prin care poate să-şi reducă valoarea facturii de(…)

Unde dai şi cum crapă

Fiecare domeniu de activitate are particularităţile lui. Există tot felul de prescurtări sau înlocuiri de termeni, care se folosesc fără să influenţeze în vreun fel negativ bunul mers al lucrurilor. În domeniul electro se folosesc termenii cable, trafo sau reductori şi contor, pentru cabluri, transformator, respectiv indexul aparatului de măsurare. Bineînţeles mai sunt, dar chiar(…)

Discuţii în cuplu (2)

Pe la 10 seara Tina şi Ghiţă stăteau îmbrăţişaţi ţinând în mână câte un pahar de vin. -Tu crezi că o să ne iubim mereu? îl întrebă pe Ghiţă. -Ştii foarte bine că nici eu nici tu nu putem spune ce va fi, îi răspunse el. -Ştiu. Ştiu. Dar totuşi tu ce zici? insistă ea.(…)

Ai dracului americanii ăştia

Când ieşim la o bere sau la o masă, toate sunt bune şi frumoase până vine nota de plată. Atunci pomelnicul pe care e trecută comanda întregului grup trece pe la fiecare, fiecare îşi face un calcul cu cât are de plată şi cât lasă ciubuc, dacă lasă, şi pune banii. Chiar şi aşa se(…)

Brand de Cluj

Azi toată lumea vorbeşte de branduri. Poate pentru că la start s-a aliniat #clujbrandstour, s-a lansat un top al brandurilor româneşti de către Revista Biz sau pentru că zi de zi avem de-a face cu noţiunea de brand. Cred că de asta a lansat şi Dan Olteanu o provocare de a construi împreună cu cititorii(…)

Discuţii în cuplu

Abia intră în casă, că auzi cum cineva încercă uşa. Ghiţă se întoarse, se uită pe vizor şi o văzu pe Tina. Deschise uşa şi o întrebă: -Cum de ai venit aşa repede? -S-a luat curentul şi ne-a lăsat şefu mai repede, că oricum nu mai aveam ce face. Dar ce te miri aşa? Aşteptai(…)

Exclusiv: Cauza producerii uraganului din SUA!

După cum bine ştiţi, Victor Slav este unul din bărbaţii la care visează multe femei şi de care se bucură cea pe care ele o urăsc, iar bărbaţii ar muşca-o niţel de buze. Când apare el pe sticlă cu ultimele noutăţi în materie de vreme, nu mai contează dacă e cald sau rece, dacă plouă(…)