CFR Cluj

Motivul pentru care CFR Cluj nu a avut mai mulți suporteri pe Cluj Arena

Deși au fost anunțați în jur de 500 suporteri ceferiști la derbiul cu rivala concitadină Universitatea, mai puțin de 200 au fost prezenți. Motivul nu îl reprezintă îndepărtarea de echipă sau rezultatele nesatisfăcătoare din ultima perioadă, ci limitele de înălțime amplasate la limita dintre străzile Gruia și Rahovei. „Ne deplasam spre Cluj Arena, cântam și scandam(…)

Cineva de la CFR Cluj minte

Azi am ajuns la casa de bilete a stadionului CFR Cluj. Nu pentru că sunt un suporter înfocat, ci pentru că am fost rugat de cineva să-i cumpăr 3 bilete la meciul pe care cei de la CFR îl vor juca împotriva celor de la Basel. Omul voia bilete într-unul din sectoarele centrale ale terenului,(…)

U Cluj – CFR Cluj, meciul orgoliilor

Vineri, 18 mai, începând cu ora 21:30 se va scrie o nouă filă în istoria confruntărilor directe dintre Universitatea Cluj și CFR 1907. Este meciul pentru care unii se pregătesc un an întreg, este meciul orgoliilor locale, al suporterilor, al declarațiilor conducătorilor, dar cel mai important, poate fi meciul care decide titlul. Cu toate astea,(…)

Când oamenii mari se comportă ca şi copiii

Se pare că invidia îl roade pe Iuliu Mureşan şi pe cei de la CFR Cluj. Cum ce invidie? Invidia pe rivalii de la U Cluj care îşi vor desfăşura partidele de pe teren propriu pe noua arenă de la Cluj. Exact ca şi copiii ăia mici, vor şi ei jucăriile celorlalţi. Motivul? Jucăriile sunt(…)

Ieri în Cluj

1. Ovidiu Blag a lansat cartea Din Cluj se vede altfel, iar evenimentul a avut loc în Foaierul Casei Universitarilor. Îmbrăcat la 4 ace, preocupat ca totul să decurga bine şi înconjurat de o mulţime de oameni apropiaţi, Ovidiu a fost vizibil emoţionat, aşa cum până acum eu nu l-am mai văzut. I-am analizat reacţiile cu(…)

Gruia, “ţinut” autonom?

Înaintea fiecărui meci important, fie că e vorba de un derby naţional, fie că e vorba de un derby local, se încing spiritele la nivel declarativ atât la nivelul conducătorilor de club şi al jucătorilor, cât şi la nivelul suporterilor care au meciul lor separat. Nici nu e de mirare, pentru că acest lucru l-am(…)