De ce nu “Click de Cluj”?

La o discuţie avută cu unul dintre jurnaliştii clujeni, am aflat că oraşul Cluj Napoca este oraşul cu cel mai mare număr de publicaţii de ştiri on-line. Pe o astfel de piaţă Fără avea în spate un trust de presă puternic, este destul de greu să rămâi pe o astfel de piaţă pentru că e(…)

Ghiţă, piureul de cartofi şi studenţia

Pe vremea când era student, lui Ghiţă îi plăcu să participe la tot felul de conferinţe studenţeşti. Acel gen de conferinţe în care singura grijă era să ajungă la momentul “Mâncarea şi băutura de după prezentarea lucrărilor”. Şi cum atunci cuvântul criză nu exista, din ambele erau din belşug. După ce îi puse în faţă farfuria(…)

Doar o poză

Se dă poza de mai jos. Priviţi-o şi spuneţi-mi ce vedeţi în ea.

Universitatea Cluj se întoarce acasă! Fii alături de ea!

update: Am aşteptat în zadar comentariul lui Vasile Manu, care îşi dorea un bilet la meci. Nu a vrut, asta e. Câştigătorii mei sunt Flaviutza şi Marius. Sper ca şi ceilalţi să fiţi prezenţi la meci să vă bucuraţi de spectacolul din tribune şi de cel din iarbă. Acum 3 ani, pe 13 octombrie m-am(…)

Trenule, maşină mică

Da, este adevărat că anual mor sau sunt rănite grav foarte multe persoane. Da, e adevărat că inconştienţa multora este revoltătoare. Da, este adevărat că trebuie făcut ceva. Doar că nu aşa se rezolvă problema asta. Nu pedepsind sute de conducători auto să circule cu 30km/h pentru lipsa de respect a unora pentru ceilalţi participanţi la trafic.(…)

Nunta la români

Până acum nu am auzit să fi fost vreo nuntă la care să nu existe nemulţumiţi. Că e o nemulţumire mică sau mare, tot există. Muzica, mâncarea, locaţia, băutura, rochia sau decorul cu siguranţă vor fi analizate şi mereu se va găsi cineva să spună “în loc de…puteau să…”. În schimb, de fiecare dată când(…)

Podul Elisabeta, iluminat şi nu prea

Nu a trecut nici măcar o lună de la finalizarea lucrărilor de reparaţii la Podul Elisabeta şi deja sunt probleme. După ce am scris aici despre modul în care s-au montat scândurile podelei, se pare că a apărut o nouă problemă. Nu ştiu cum se face că tot eu sunt cel care o observă şi(…)

Podul Elisabeta, seiful iubirii clujene

După modelul îndrăgostiţilor care locuiesc sau vizitează Florenţa şi clujenii îşi manifestă sentimentele de dragoste prin intermediul lacătelor care simbolizează iubirea veşnică, iar într-o lume plină de ură şi frustrări, nu poate fi decât un lucru bun. Astfel Podul Elisabeta devine un simbol al iubirii în urbea de pe Someş.

Amintiri din şoferie

Sărind în continuu pe scaunul tractorului, învârtind volanul atât cât permitea jocul pârghiilor şi fluturând buzele care imitau oarecum un motor pornit, îi umpleam zi de zi parbrizul de salivă, dându-i de lucru naşului meu, care mă fugărea cătă căşi când mă vedea cocoţat pe scaun şi îşi dădea seama că iar trebuie să cureţe(…)

Încep să-i înţeleg pe cei care nu acceptă orice fel de job

Mult timp, de fapt foarte mult timp m-am întrebat de ce unele persoane care nu şi-au găsit un loc de muncă în domeniul în care şi-au efectuat studiile, refuză să se angajeze ca şi merchendiser într-un supermarket sau operator call-center, care pot reprezenta o sursă de venit în timp ce caută jobul dorit. Nu înţelegeam(…)