bloggeri

Decizii importante de 5 lei

Marian Hurducaş a scris un tratat despre straturile hârtiei igienice şi impactul acesteia în societate, fără să se gândească la discuțiile care se vor naşte în jurul acestuia. Dragoş Mone l-a citit, iar mai apoi atenţionat de beculeţul memoriei vizuale, a decis să ne expună uimirea lui vizavi de zgârcenia de care au dat dovadă(…)

Se întâmplă la Cluj

Nu ştiu cum se vede din afară, dar cred că dacă nu aş locui la Cluj, cu siguranţă mi-aş dori să locuiesc aici. Dacă nu te impresionează că e un oraş frumos, evenimentele faine care se organizează şi mai ales oamenii faini care locuiesc aici cu siguranţă te-ar face să te răzgândeşti. Lumea ştie să îmbine perfect(…)

TEDxCluj a tras cortina şi continuă

S-a terminat şi a treia ediţie de TEDx de la Cluj. Interesul pentru acest eveniment s-a văzut prin numărul mare de participanţi, iar interesul pentru subiectele prezentate a reieşit din faptul că lumea a rămas până la final chiar dacă o parte dintre cei prezenţi au fost nevoiţi să stea în picioare sau pe locuri(…)

Daniel Rus răspunde câtorva întrebări

Nu sunt adeptul lepşelor, dar unele dintre ele sunt lansate de oameni dragi pe care i-am cunoscut şi în viaţa reală sau de oameni care interacţionează cu mine sau cu cititorii acestui blog şi nu am cum să îi refuz. Sunt oameni prea faini, aşa că microfonul e deschis, să-i dăm drumul:   1.Când ai(…)

Îs pe lista TEDx Cluj 2011

Dacă mă întrebi ce am făcut sau mai precis pe unde am fost când a avut loc ediţia din 2010 a TEDx Cluj, nu cred că aş putea da un răspuns. Pe vremea aia nici nu ştiam bine ce înseamnă un domeniu propriu şi ce implicări va avea în viaţa mea de blogger. Am aflat(…)

Clujul învingător “sub Tâmpa”

Sâmbătă dimineaţă am pornit spre Braşov cu un singur gând: să aducem la Cluj cupa #CanyonSportMeet. Le aveam pe toate: o echipă ambiţioasă şi dornică de victorii, suporteri înflăcăraţi şi foarte important echipamente de campioni de la Ancada. Ştiam că va fi dificil, că va fi mult de muncă pe teren, dar eram foarte bine(…)

Avem echipamente, trebuie doar să câştigăm

După cum v-am anunţat de ceva timp, Ancada s-a oferit să fie sponsorul echipei bloggerilor care va participa la Cupa Sport Meet sau mai nou Canyon Sport Meet de la Braşov din 5 martie, oferindu-le echipamentul de joc. Adrian Cosma s-a ocupat personal de realizarea lor şi a trebuit să suporte şi numeroasele telefoane pe care i le-am dat(…)

Echipa de fotbal a onlinerilor clujeni va avea echipament de la Ancada

Pe 5 martie va debuta la Braşov Cupa Sport Meet, o competiţie fotbalistică a onlinerilor din ţară. După cum era de aşteptat şi Clujul, un oraş foarte prezent în mediul online, va fi reprezentat de o echipă. Băieţii promit că vor face o figură frumoasă, dar au nevoie de sprijin, atât moral cât şi material,(…)

Blogosfera clujeană va avea reprezentant pe Kilimanjaro

În ultimul timp s-au tot întâmplat lucruri faine în blogosfera clujeană. S-a inaugurat primul blogroll al unei primării, s-au pus bazele unor petreceri şi evenimente care fac trecerea între cele două medii: online şi offline, am avut parte de un summit regional despre reţelele sociale şi strategiile de marketing prin social media şi poate dacă(…)

Sunt convins că şi eu pot fi influencer!

După această postare, pentru care Chinezu m-a urecheat pe twitter şi m-a rugat să nu mai folosesc “influencer” dacă nu e vorba de blogări, de această data este vorba de ei. Aşadar… Fie că e vorba de acei blogări de top, care adună zilnic mii sau zeci de mii de unici, fie că e vorba(…)