Daniel Rus răspunde câtorva întrebări

Nu sunt adeptul lepşelor, dar unele dintre ele sunt lansate de oameni dragi pe care i-am cunoscut şi în viaţa reală sau de oameni care interacţionează cu mine sau cu cititorii acestui blog şi nu am cum să îi refuz. Sunt oameni prea faini, aşa că microfonul e deschis, să-i dăm drumul:

 

1.Când ai început să scrii  online?

Prin martie 2009 am început aventura bloggeristică. Lipsa prietenilor imediat după ce m-am mutat la Cluj m-a determinat să experimentez acest domeniu. Nu ştiam exact despre ce e vorba şi pot să spun că singurul blog pe care l-am citit până atunci a fost al unui fost coleg de liceu care scria foarte bine pe www.icente.com. Mare păcat că nu mai scrie. Tot el mi-a explicat că există posibilitatea de a avea blog chiar şi fără nici o investiţie, aşa că după 20 minute aveam blog. Pe acesta am început să scriu din 7 august 2010.

2. Ce te motivează să scrii pe blog?

Vizitele cititorilor. În momentul în care nu va mai intra nimeni pe acest blog, cu siguranţă nu îşi mai avea rostul şi rolul în online şi va dispărea.

3. Cum reacţionezi la comentariile negative?

Nu prea am avut, iar când s-a întâmplat s-au ocupat de ele cititorii mei. Cei mai frumoşi şi deştepţi cititori îi am eu 😀

4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?

După cum am spus la punctul 1, lipsa ocupaţiei şi a prietenilor într-un oraş nou.

5. Ce fel de link-uri ţii in blogroll ?

Link-urile le-am pus din proprie iniţiativă. Fără link exchange, fără nici o obligaţie din partea celui link-uit. În general pun link-urile celor pe care îi citesc. Eu am văzut blogroll-ul mai mult ca un beneficiu propriu, iar prin el poate vedea lumea ceea ce citesc eu zi de zi.

6. Cum te-a schimbat pe tine blog-ul ?

Nu consider că m-a schimbat. Din câte pot eu să îmi dau seama la o scurtă analiză, sunt acelaşi om doar că acum am în coadă un .ro. Mai multe ar putea spune cei care mă cunosc în ambele calităţi. 🙂

7. Ce aşteptări ai în viitor de la blog-ul tău ?

Cred că de fapt aceste aşteptări mă vizează pe mine, pentru că fără mine acest blog nu ar exista.

8. Cât despre vizitatorii / cititorii acestui blog ?

Iar am răspuns în avans 😀 la punctul 3. Cunosc o mare parte din ei, mi-s dragi, uneori ne întâlnim la diferite evenimente organizate tocmai pentru a ne cunoaşte mai bine, ieşim la o poveste sau chiar să mâncăm împreună. Din păcate mulţi dintre ei aleg să rămână anonimi şi zic din păcate pentru că oricum o luăm, acest mediu online este un loc de joacă pentru toţi, fie că scriu fie că citesc, şi cred că ar trebui să ştim cu cine ne jucăm 😀

Trebuie să recunosc că mi-aş dori să interacţioneze cât mai mulţi cu tot ce se derulează pe aici, pentru că aşa cu siguranţă s-ar dezbate în viitor şi subiecte la a căror bază ei au pus prima cărămidă.

Deocamdată atât…