Posts tagged bani
Oare cât contează sufletul?
2Înainte să începi să parcurgi textul de mai jos, am rugămintea să citeşti asta şi apoi înarmat cu răbdare să revii.
…
A văzut-o. Din întâmplare. Lucra într-un ABC. A plăcut-o imediat. De atunci reveni zilnic. Ajunsese să-şi facă majoritatea cumpărăturilor de acolo. Ea simţi că tipul cel nou nu vine pentru preţuri, nici pentru calitatea superioară More >
Tina, Ghiţă şi banii
7-Nu mai pot! Nu mai pot! îi zise Tina înecat cu ochii în lacrimi şi roşie la faţă.
-Încă puţin şi gata, o linişti Ghiţă.
-Tu nu înţelegi că nu mai pot?! M-am săturat. Simt că nu mai am aer, simt că mă înec şi mă ia tusea.
-Când ţi-am zis că trebuia să faci asta mult mai repede, mi-ai zis că-s nebun, că numai eu ştiu din astea, că numai eu şi iar More >
Încep să-i înţeleg pe cei care nu acceptă orice fel de job
1Mult timp, de fapt foarte mult timp m-am întrebat de ce unele persoane care nu şi-au găsit un loc de muncă în domeniul în care şi-au efectuat studiile, refuză să se angajeze ca şi merchendiser într-un supermarket sau operator call-center, care pot reprezenta o sursă de venit în timp ce caută jobul dorit. Nu înţelegeam de ce refuză un venit, chiar More >
Ai dracului americanii ăştia
4Când ieşim la o bere sau la o masă, toate sunt bune şi frumoase până vine nota de plată. Atunci pomelnicul pe care e trecută comanda întregului grup trece pe la fiecare, fiecare îşi face un calcul cu cât are de plată şi cât lasă ciubuc, dacă lasă, şi pune banii. Chiar şi aşa se mai întâmplă uneori să dea cu rest. Numai că e cu minus. Cu minus More >
Metodă de îmbogăţire a băncilor
9Pe lângă toate celelalte legate de dobânzi şi comisioane, azi am mai descoperit una: furtul la bancomat cu acceptul tău.
Eram pe strada Dunării din Cluj la bancomatul BT. Bag cardul, selectez limba, suma, dau accept, tranzacţie în prelucrare, iar mesajul de final: tranzacţie anulată! Scot cardul, îl introduc iar, urmez aceeaşi paşi, dar am parte More >
De când sport înseamnă fotbal?
6Pornesc televizorul. Încep ştirile la Prima. O tanti anunţă că o româncă a câştigat o medalie la Campionatul Mondial de Gimnastică. Au trecut nişte ani buni de când România nu a mai gustat o asemenea performanţă, aşa că ştirea era importantă. Dau mai tare, în speranţa că voi afla mai multe, dar se termină fără un interviu al gimnastei sau al More >
Problemă cu se dă şi se cere
17Se dă: o familie cu patru membri (soţ, soţie şi doi copii şcolari) şi un venit net lunar de 6000 lei.
Se cere: cât estimezi că ar fi cheltuielile lunare ale familiei pentru un trai decent şi cât ar reuşi să pună la saltea?
Idei sau bani?
16Care dintre voi nu ar dori să facă bani cu ceea ce au în cap? Să transforme o idee într-o afacere sau măcar s-o vândă? Eu am două idei: una în domeniul cosmeticelor şi una în domeniul telecomunicaţiilor. Deocamdată le am, le ţin şi visez la ziua în care voi face ceva cu ele. Ceva, adică bani. Ăştia mici mai aşteaptă, cei mari nu ştiu cum să More >
Să subvenţionăm subvenţionaţii!
5Ţi-ai montat centrală de apartament? Înseamă că ai bani, că trăieşti pe picior mare. Ne e momentul să fii egoist. Trebuie să te gândeşti şi la cei amărâţi. Ajută-i să-şi plătească mai uşor căldura din această iarnă. Cum? Stai liniştit. S-au gândit alţii la asta.
Tweet






comentarii