TEDxCluj a tras cortina şi continuă

S-a terminat şi a treia ediţie de TEDx de la Cluj. Interesul pentru acest eveniment s-a văzut prin numărul mare de participanţi, iar interesul pentru subiectele prezentate a reieşit din faptul că lumea a rămas până la final chiar dacă o parte dintre cei prezenţi au fost nevoiţi să stea în picioare sau pe locuri improvizate.

Domnul Vasile Dâncu ne-a prezentat o radiografie a societăţii în care trăim cu temerile si problemele ei, care a generat întrebări şi discuţii, iar doamna Hedi Hoka ne-a arătat cum poţi intra pe sub pielea cuiva în funcţie de ceea ce urmăreşti: dacă vrei să-l apropii sau dacă vrei să-l îndepărtezi. Nu va spun mai multe pentru că ne-a precizat că e un secret, iar secretele nu se spun. 🙂

 

Pepe a furat identitatea lui Daniel Rus pentru a participa la TEDxCluj

Acest eveniment a avut o dublă semnificaţie pentru mine. Am bifat două premiere. Prima prin participarea la evenimentele TED, iar a doua prin faptul că Alina, trilulista de serviciu şi reporterul de teren al televiziunii TVdece, m-a pus în faţa faptului împlinit şi mi-a luat un interviu imediat după terminarea evenimentului. Mare greşeală. 😀 Tot ce pot să va spun e că acum cu siguranţa aş sti ce să spun. Da, ştiu, după război… Oricum, cert e că ne vom distra împreună după, dar mai ales dacă va apărea înegistrarea. Noroc cu Marian, care find obişnuit cu asemenea activităţi a salvat momentul şi s-a comportat în faţa microfonului de parcă ar avea o relaţie cu el de câţiva ani. De fapt chiar aşa e. 🙂

Peste această ediţie s-a lăsat cortina, dar nu s-a terminat. Pe 20 mai urmează un nou eveniment TEDx la Cluj. Pagina de facebook, contul de twitter sau blogul lor, vă vor oferi în timp real mai multe informaţii despre ceea ce va urma.