blog

Oamenii muntelui

Ori de câte ori am fost pus să aleg între o vacanţă la munte sau la mare, nu am stat nici măcar o secundă pe gânduri alegând muntele. Muntele este prietenul care te primeşte cu braţele deschise, te lasă să-l explorezi, cerând în schimb un singur lucru: să laşi curăţenie pe unde treci. Primul traseu(…)

Numa mâine nu-i poimâine

A doua ediţie Din ON în OFF a avut loc în timpul TIFF-ului, aşa că era oarecum firesc, ca cea de-a treia ediţie să aibă loc în preajma celuilalt festival de film de la Cluj. Coincidenţă sau nu, sincronizarea e perfectă, atât festivalul de film cât şi această ediţie #onoff poartă tricoul cu numărul trei.(…)

Comedy Cluj, ne vedem la anul!

Gala de închidere a celei de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj a avut loc aseară la Cinematograful Florin Piersic. Câştigătorii au urcat pe scenă, şi-au luat premiile, şi au transmis întregii săli emoţii de învingători. Lista câștigătorilor Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj 2011 Competiția Școlilor de Film: Cel mai bun(…)

L-am găsit pe Bin Laden! – Comedy Cluj

L-am găsit pe Bin Laden! este o comedie savuroasă în care personajul principal Ali Hassan, un reporter tânăr şi ambiţios, aleargă orbeşte după visul american. Ali ajunge în America, dar din cauza unei neînţelegeri din avion, este reţinut de autorităţi, iar mai apoi este deportat în Pakistan. Încercările lui de a obţine o nouă viză(…)

Visul lui Adalbert – Comedy Cluj

Visul lui Adalbert este un film bazat pe un fapt real în care ni se reaminteşte modul în care se organizau aniversările Partidului Comunist în intreprinderile de la aceea vreme şi importanţa acordată acestora. Visul lui Adalbert este proiectul departamentului de protecţie a muncii, în care se prezintă importanţa utilizării echipamentelor conforme în procesul de(…)

N9, smartphone de la Nokia

Ieri, împreună cu Robin, am intrat în grupul celor care au pus mâna pe noul telefon Nokia N9 şi care l-au testat. Este un smartphone pe care nu prea poţi să-l poziţionezi undeva, deoarece are un sistem de operare necunoscut publicului şi se pare, cel puţin din spusele lor, că nu va exista un alt(…)

Amintiri din călătorii

Toată lumea ştie că frigiderul reprezintă imaginea de călător a fiecăruia dintre noi. De fapt e templul călătorului. Acolo stau magneţii la loc de cinste pe post de icoane. În cazul nostru, globuleţele care au în interior ceva reprezentativ al locului vizitat, concurează serios cu magneţii de frigider. Depinde care ne place mai mult. Recent(…)

Visuri mari în micul Tokyo – Comedy Cluj

Un film pe care l-am văzut fără să vreau. Se mai întâmplă. Nu detaliez. Filmul prezintă povestea a doi tineri Boyd şi Jerome. Boyd, un tânăr american care surprinde prin perfecţiunea cu care vorbeşte japoneza, şi-a propus să îşi dezvolte afacerea proprie în rândul japonezilor. Se recomandă mereu “om de afaceri” dar insistenţele lui de(…)

Nokia N9 Demo Day, mâine la Cluj

Alături de Robin, voi fi prezent mâine la acest eveniment, unde voi putea vedea şi analiza smartphone-ul Nokia N9. Ca să va faceţi o idee despre ce este vorba, puteţi urmări acest video, iar după aceea cu siguranţă interesul vostru pentru acest telefon va creşte. Deocamdată pot doar să-i mulţumesc lui Robin pentru această şansă,(…)

Oraşul diavolului – Comedy Cluj

Azi am decis să fie ziua iadului sau a dracului. Pentru asta am ales două filme din programul Comedy Cluj: Oraşul diavolului şi Bine ai revenit, Satana! Din păcate, din cauza unor defecţiuni tehnice, am reuşit să vizionez doar Oraşul diavolului. Oraşul diavolului este o comedie a cărei acţiune are loc într-o singură zi în(…)