About

Posts by :

Podul Elisabeta, iluminat şi nu prea

Nu a trecut nici măcar o lună de la finalizarea lucrărilor de reparaţii la Podul Elisabeta şi deja sunt probleme. După ce am scris aici despre modul în care s-au montat scândurile podelei, se pare că a apărut o nouă problemă. Nu ştiu cum se face că tot eu sunt cel care o observă şi(…)

Podul Elisabeta, seiful iubirii clujene

După modelul îndrăgostiţilor care locuiesc sau vizitează Florenţa şi clujenii îşi manifestă sentimentele de dragoste prin intermediul lacătelor care simbolizează iubirea veşnică, iar într-o lume plină de ură şi frustrări, nu poate fi decât un lucru bun. Astfel Podul Elisabeta devine un simbol al iubirii în urbea de pe Someş. Tweet

Amintiri din şoferie

Sărind în continuu pe scaunul tractorului, învârtind volanul atât cât permitea jocul pârghiilor şi fluturând buzele care imitau oarecum un motor pornit, îi umpleam zi de zi parbrizul de salivă, dându-i de lucru naşului meu, care mă fugărea cătă căşi când mă vedea cocoţat pe scaun şi îşi dădea seama că iar trebuie să cureţe(…)

Încep să-i înţeleg pe cei care nu acceptă orice fel de job

Mult timp, de fapt foarte mult timp m-am întrebat de ce unele persoane care nu şi-au găsit un loc de muncă în domeniul în care şi-au efectuat studiile, refuză să se angajeze ca şi merchendiser într-un supermarket sau operator call-center, care pot reprezenta o sursă de venit în timp ce caută jobul dorit. Nu înţelegeam(…)

Utilitatea Cluj Arena, alta decât cea sportivă sau artistică

Ori de câte ori văd autospecialele sau elicopterele SMURD, mă felicit pentru decizia direcţionării celor 2%. Ştiu că reprezintă o sumă mică, dar ştiu că a fost folosită pentru un serviciu de care beneficiază zilnic foarte mulţi oameni. Din păcate în ultimul timp am observat utilizarea tot mai frecventă a elicopterelor SMURD. Asta indică faptul(…)

Cluj sau Bucureşti?

Cunosc o mulţime de persoane care îşi caută un loc de muncă de foarte mult timp. După ce au vânat joburi în domeniul în are şi-au terminat studiile fără prea mult succes, au lăsat din mândrie şi au încercat şi altceva. Câtorva le-a ieşit, multora nu prea. Aşa că încă sunt în căutarea unui loc(…)

Comedy Cluj 2011 – Ediţia a treia

Şi în acest an, în perioada 14-23 octombrie, oraşul de la poalele Feleacului va deveni capitala filmului de comedie cu ocazia celei de-a treia Ediţii a Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj. Ca orice eveniment care se respectă şi de această dată Festivalul îi aşteaptă pe cineaşti cu o mulţime de surprize: peste 100 de(…)

Vrei să te informezi şi o păţeşti

Oricât de multe publicaţii online ar fi în Cluj, tot cu Foaia Transilvană îmi încep ziua. Recunosc că le accesez şi pe celelalte. Uneori aflu lucruri interesante şi de acolo, alteori aflu… că am fost infectat. Aşa se întâmplă când, deşi ai acasă tot ce ai nevoie, mai cauţi şi prin alte părţi. update: acum(…)

Cluj Arena în nocturnă

Un avion trecea pe deasupra Clujului. Pe noua arenă clujeană era pornită instalaţia de nocturnă. Chiar mă gândeam la priveliştea pe care pasagerii au putut-o admira în acele momente.  Nu am un aparat foto performant, deşi mi-aş dori unul, dar am făcut câteva fotografii. Oricum imaginea Clujului din această seară mi-a rămas imprimată pe retină. E(…)

Mici neînţelegeri la muncă

Tina ieşi din birou şi se îndreptă spre cel al şefei. Trebuia să-i ducă un raport al activităţii serviciului de încasare pe ultima lună. A stat acolo cam 5 de minute. În acest timp, colega ei sună un abonat pentru a-i oferi consiliere cu privire la modalitatea prin care poate să-şi reducă valoarea facturii de(…)