vot

Votăm uninominal să decidă partidul!

Mai e puțin până pe 9 decembrie. Marea zi în care fiecare se urcă pe o cracă și primește un ferăstrău. Indiferent de poziția pe care decide să se așeze, își va tăia craca de sub picioare. Istoria ne-a demonstrat-o. Până atunci, eu am o mare nedumerire. De ce, ca cetățean român, aș vota un(…)

Nu ştiu cu cine voi vota, însă ştiu sigur cu cine nu voi vota

Cea mai recentă declaraţie a primului plagiator al ţării vizavi de autostrada A3, care, de ce să nu recunoaştem, îi interesează în primul rând pe cei care locuiesc în Transilvania, dar dacă stăm să ne gândim mai bine nu numai pe ei, a fost că va face cât a făcut şi Boc. Pe lângă tupeul(…)

Votul tău poate conta!

La alegerile din anul 2000 am fost cel mai trist român. Vârsta legală de vot am împlinit-o la 5 luni după alegeri. Eram tânăr și visător, încrezător că votul meu poate schimba cursuri de ape și răsturna munți. Acum nu mai sunt așa sigur. Cred în oarecare măsură în puterea celui care votează, dar din(…)