poveşti

Discuții în cuplu (4)

În drum spre maşină, după o masă copioasă la prietenii lor, Tina şi Ghiţă avură de ales între traversarea neregulamentară sau deplasarea până la trecerea de pietoni. Cam 100 de metri. Lenea și starea de somnolență instalată îşi spuseră cuvântul. Au ales neregulamentara. Ei o botezară Perversa de pe Frunzişului. Singura problemă o reprezentă traficul(…)

Surprize, surprize revine!

La mai puţin de o oră de la confirmarea existenţei surorii celebrei Mona Lisa de către cercetătorii britanici, ministrul francez al culturii a solicitat print-un mail omologului său spaniol sprijinul pentru organizarea mega surprizei “Reîntâlneşte-ţi sora”. Ministrul spaniol a fost încântat de propunere, dar a solicitat un răgaz astfel încât sora mult mai celebrei Mona(…)

Poveste de iubire cu final neaşteptat

 “Dacă într-o zi afli că persoana pe care o iubeşti te înşeală şi îţi vine să te arunci de la etaj, aminteşte-ţi că ai coarne, boule, nu aripi!” Încă din prima clipă în care o văzu, Şoricel se îndrăgosti iremediabil de Şoricica. Avea blăniţa de un gri catifelat, trup  siluet de manechin, întotdeauna îşi asortă o(…)

Sfaturi de la clienţi

Nici nu apucă să se așeze bine, că veni primul client. Îi ascultă cererea şi începu să-i rezolve problema. Deşi avea multe de făcut şi modificat, îşi întrerupse munca şi întorcându-şi privirea spre colega ei îi spuse: -Cu siguranță anul ăsta nu răcesc, apoi oftă lung. Şi ironic. -De ce? Ai mâncat mult usturoi? o(…)

Dacă nu ştii, mai bine taci!

Era şi o zicală pentru aşa ceva: mai bine taci şi pari prost, decât să-ţi deschizi gura şi să înlături orice îndoială. Sau ceva asemănător. La Ştirile PRO TV de aseară, se discuta despre numirea premierului interimar Cătălin Predoiu. Andreea Esca îl avea invitat pe Cristian Tudor Popescu. Întrebat de ce a fost numit Predoiu(…)

Tu câte degete ai?

“20” ar fi răspunsul celor mai mulţi dintre voi. “Ce întrebare stupidă!” ar zice alţii. În acest moment cu siguranţă fiecare dintre voi sunteţi undeva la căldură. Membrele superioare şi inferioare sunt la temperatura optimă. Acum închideţi ochii şi fără să mişcaţi degetele încercaţi să le număraţi. Eh, cum e? Nu prea ies la numărătoare,(…)

Jaf la Electrica Furnizare Cluj Napoca

În această după amiază în jurul orei 15:20 sediul celui mai mare furnizor de energie electrică din Cluj Napoca a fost jefuit de un individ mascat. Atacul s-a produs la finalul orelor de muncă, moment în care în clădire mai rămăseră doar câteva persoane. Astfel, profitând de lipsa gardianului care se afla în acele momente(…)

Când ai o zi grea

Intră în sufragerie și se așeză lângă Tina. Oftă puternic, îi luă mâinile într-ale lui și o privi în ochi. -Ce zi e azi? întrebă el foarte serios. Tina îngrijorată îi analiză privirea. Se linişti când văzu că e identică celei pe care i-o afișase în ziua când îi dădu vestea că a renunțat la(…)

Femeia are mereu o soluţie

-Draga mea, e bai. Am fost la doctor să iau rezultatele analizelor și nu e deloc bine. Deloc! -Nu mă ajuți cu nimic așa. Zi ce ai! Sau ce ți-a zis, încercă Tina să afle mai multe de la Ghiţă. -A zis că am ficatul mare și gras, atât de mare şi gras că Marele(…)

Adio “Iarna ne-a luat prin surprindere”

Sătule să fie luate peste picior în fiecare an de către utilizatorii de twitter şi facebook, de televiziuni sau ziare, autorităţile au decis că singura soluţie e să să nu mai fie luate prin surprindere de zăpada care cade în timpul iernii, în special în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie. În acest scop au venit(…)