Femeia are mereu o soluţie

-Draga mea, e bai. Am fost la doctor să iau rezultatele analizelor și nu e deloc bine. Deloc!

-Nu mă ajuți cu nimic așa. Zi ce ai! Sau ce ți-a zis, încercă Tina să afle mai multe de la Ghiţă.

-A zis că am ficatul mare și gras, atât de mare şi gras că Marele Alb guiţător e light pe lângă mine. Ce zic eu light. E super ultra light zero. Ar putea face reclamă la Cola sau la Pepsi sau ar putea fi chiar imaginea unturii light. No, acuma poţi să-ţi imaginezi cam cât de mare şi mai ales cât e de gras.

-Stai liniștit că o rezolvăm noi și pe asta. Te-am lăsat eu vreodată la greu? Nu așa ne-a fost înțelegerea încă de la început? La bine și la rău, în vremuri de boală și de sănătate. Îți amintești? Trebuie, că atunci nu obişnuiai să bei.

-Știu dragă, dar trebuie să țin regim și asta costă. Ori nici cu banii nu stăm grozav. Iar ficatul meu mai mare ca un porc plânge că nu mai are loc. Imediat o să protesteze şi o să mă reclame la forurile europene că nu îl respect şi nu îi asigur spaţiul necesar.

-Mă bărbate! Eu când îți zic că o rezolvăm și pe asta, tu să ai încredere în mine, că eu știu ce vorbesc. Facem rost și de bani și de loc. Îți vindem un rinichi.