Feb 13 2015
De ce să (nu) merg la război?
Păi ar fi doua motive. Încep cu de ce aș merge și continui cu varianta cealaltă.
Mi-am petrecut anii copilăriei la bunici. Erau zile în care aveai ce face, dar și zile în care trebuia să stai în casă și să privești dușul lung pe care îl făcea natura. În acele momente bunica ne povestea, printre altele, cât de grea era viața în perioada războiului, cum se ascundeau de soldați, cum le țineau pe tinere de gură să nu scoată nici un sunet când prin zonă se plimbau soldații, cum pe unele le-au găsit și nu au mai fost oameni toată viața și alte grozăvii. Stăteam și îi sorbeam fiecare cuvânt. Deși era o femeie cu 4 clase, mulți ar fi invidiat-o pentru calitățile ei de povestitor. Mai mult, dacă aș fi înregistrat-o de 100 de ori, și puneam toate înregistrările în același timp, povestea mergea sincron. Iar asta se poate realiza doar dacă povestea e reală.
Pentru că am o soție, o mamă și o soră, aș lua arma în mână și aș încerca să reduc cât mai mult posibilitatea ca ele să treacă prin așa ceva.
Varianta cealaltă e mai scurtă. Pentru cei ca Vosganian, mi-aș pune ziarul sub braț și m-aș așeza pe wc.
Feb 24, 2015 @ 23:09:09
Am 39 de ani. Zilnic trec pe langa cei de 20-25 care se dau in stamba, pierd timpul aiurea, traiesc ca si cum viata ar fi o imensa vacanta, o perioada de concediu sau pensie. Unii chiar sunt agresivi si mitocani. Cateodata ii intreb: “Ia zi prietene… ai mai fi tare in gura si in pumn daca pe troturul de vis-a-vis ar patrula un detasament de rusi”?
Primesc invariabil raspunsul: “Nu apuca ei sa ma prinda pe aici… plec in munti” sau “bai esti prost? razboaiele se poarta acum pe internet”…
La fel si in cazul meu, pt ca am o sotie si un fiu, ma voi oferi voluntar. Nu vreau sa imi salvez “tara” sau “patria”… stiu insa ca fiecare glont tras care nimereste tinta este o sansa mai mare ca “oamenii mei” sa supravietuiasca.