Viaţa unui om nu ar trebui cuantificată în bani!

De foarte multe ori auzim “viaţa unui om depinde de 100.000 de euro” şi cam tot de atâtea ori persoana sau familia lui nu dispune de ei. Eu am mai spus-o şi o repet: mi-aş dori o lume în care lumea să îşi permită să se trateze, ba mai mult tratamentul medical să fie gratuit indiferent de complexitatea lui. Din păcate cu toţii ştim că aceasta este o utopie.

Aşa cum uneori vânătorul se transformă în vânat, aşa şi cel ce ajută oamenii uneori are nevoie de ajutor. Medicul Florin Fanea a ajutat şi salvat sute de vieţi timp de 8 ani cât a activat ca rezident în Spitalul Militar Bucureşti, iar mai apoi la SMURD Bucureşti. Acum a ajuns în situaţia în care are nevoie de ajutor. Viaţa lui depinde de o sumă foarte mare de bani, de care din păcate nu dispune. Soarta a decis să-i facă o glumă proastă şi în dreptul vieţii lui a pus un egal, iar după el a scris 150.000 de euro.

Orice ajutor e binevenit. Gândiţi-vă că ajutându-l pe el îi veţi ajuta pe toţi cei pe care el îi va ajuta după ce se va face bine.

Vă stau la dispoziţie două conturi ambele deschise la BCR în care se pot face donaţii

în lei: RO93 RNCB 0081 0357 5974 0001

în euro: RO66 RNCB 0081 0357 5974 0002

Aici găsiţi mai multe informaţii legate de acest caz.

De asemenea puteţi duce mai departe povestea lui ca să fie citită şi ştiută de cât mai multă lume. Împreună putem contribui la salvarea unui salvator!