Siguranţa circulaţiei…avem aşa ceva?

Dacă sunteţi la curent cu ce am scris în ultimul timp pe aici, cu siguranţă aţi aflat că mă deplasez mai mult cu transportul în comun. Prefer să mă înghesui într-un troleu decât să mă iau la trântă cu proprii nervi în trafic. Plus că în acest mod mai fac şi eu mişcare: de acasă până în staţie, din staţie până unde am de ajuns şi invers, şi cel mai important îmi reduc cheltuielile cu franţuzoaica mea, lucru pe care vi-l doresc şi vouă (cu a voastră).

Să rămânem la nervii din trafic. Ai mei nu cred că ar putea fi ai unui şofer de troleu sau autobuz de transport în comun, cel puţin nu în condiţiile în care există staţii lângă care sunt amenajate locuri pentru taxiuri: înainte, după sau atât înainte cât şi după ele.  De aici începe nebunia. Oricine are treabă în zonă, opreşte 2 minute “Doar n-o fi foc! Cum stau 5 maşini de taxi, mai încape încă una”. Unul opreşte pentru o şaorma, altul să scoată bani de la bancomat, celălalt să cumpere trandafiri pentru piţi lui, alţi 3 taximtişti se înghesuie pe singurul loc rămas şi pe când vine nenea Ratuc nu mai încape în staţie. Trebuie să oprească şi el undeva. Şi uite aşa se blochează minunăţie de bandă pe care altfel în acel timp ar trece lejer 20-30 de maşini.

Dacă totuşi reuşeşte să intre în refugiu, când iese, în loc să-şi continue drumul pe prima bandă, trebuie s-o ia pe a doua, deoarece prima e ocupată de maşinile de taxi. Manevra necesară încadrării pe banda numărul 2 se face uneori, după cum puteţi ghici, prin “muşcarea” unei porţiuni din banda cu numărul 3. Şi în acest mod se reuşeşte blocarea a trei benzi de circulaţie. Nu-i aşa că e draguţ? Numai şofer să fii!

În acel moment nervii şoferului de troleu/autobuz sunt întinşi la maxim. Atât de întinşi, încât ai putea să înconjori Pământul pe la Ecuator şi tot ar mai rămâne de-o palmă. Trebuie să fie atent să nu îl atingă pe ăla cu taxiul, să fie sigur că cel de pe banda a doua îl lasă să treacă, iar maşina celui de pe a treia să nu fie foarte scumpă. Şi atunci să nu le zici de bine celor din serviciul Siguranţa circulaţiei?

Am văzut cu ochii mei un act semnat de cineva cu nume, prenume şi funcţie în serviciul Siguranţa circulaţiei din cadrul primăriei, deci cel puţin a existat aşa ceva. Nu ei ar trebui să vadă că e anormal ca mijloacele de transport în comun să oprească în afara staţiei din cauza unor maşini care nu au ce căuta acolo şi să ia măsurile care se impun?

Dar ce vorbesc eu aici? Poate acest serviciu nu mai există, poate şoferilor le place situaţia sau poate doar văd eu lucrurile altfel…