blog

Un link pentru Zolty

I-am aflat povestea după ce Groparu s-a emoţionat tăt-tăt-tăt (citat de aici). L-am cunoscut personal, la puţin timp după ce au început lucrările de consolidare a casei. Sau poate a fost înainte. Nu mai ştiu exact. Chiar dacă a trecut prin multe, Zolty e mai optimist decât mulţi dintre noi. Asta îl ajută. Se spune(…)

Săptămâna Europeană a Mobilității redusă la o singură zi, la Cluj

Abia aștept să văd pozele și filmulețele cu domnul primar Emil Boc mergând pe jos la Primărie, că doar e Săptămâna Europeană a Mobilității și ea se pune în practică doar o zi pe an. În rest cozile mașinilor se întind “binidităt” la semafoare. Eu am avut parte de puțină mobilitate în plus, lângă Podul(…)

Victorie mare a tenisului românesc la Cluj

Echipa de Cupa Davis a României s-a impus în fața Finlandei cu scorul general de 3-2 asigurându-și în acest fel prezența în Grupa I Euro-Africană. Cele două zile, vineri și duminică, a meciurilor de simplu, au fost parcă trase la indigo. Înfrângere în primul meci și victorie în cel de-al doilea. După o partidă epuizantă,(…)

Filmul ”Despre oameni și melci” m-a pus pe gânduri

Filmul e clar foarte bun, unul dintre cele mai faine filme românești pe care le-am văzut în ultimul timp. Acțiunea are loc într-un oraș tipic perioadei imediat următoare căderii regimului comunist, a cărui viață depinde de o uzină pe cale să se închidă pentru a face loc unui investitor străin. Problema e că planurile viitorilor proprietari nu coincid(…)

Dacă Suplacu de Barcău era poarta de acces spre vest pe autostradă…

Am văzut zilele trecute acest filmuleț, în care este prezentat stadiul lucrărilor la porțiunea autostrăzii A3, Suplacu de Barcău-Borș. Nici nu știu ce s-ar mai putea spune din ceea ce nu s-a spus deja. Uneori mă întreb de ce nu s-a început construcția acestei autostrăzi dinspre Borș. În acest fel, cei 52 de km finalizați(…)

Lacurile Plitvice, un colţ de rai în Croaţia!

“Dacă nu vezi lacurile de la Plitvice, mergi degeaba în Croaţia!” Cu vorbele astea ricoşând din ciocan, în scăriţă şi mai apoi în nicovală, am pornit spre Croaţia. Totuşi, de unde mergeam noi până la lacuri erau cam 420 km dus-întors. Parcă nu-mi ardea să mai stau încă o zi în maşină, cu două zile(…)

Rugby-ul poposește din nou la Cluj

În perioada 11-12 august, la Cluj-Napoca, va avea loc Campionatul național de minirugby ”Alexandru Paloșanu”. Cele 17 echipe participante la ediția din acest an sunt din Timișoara, Arad, Braşov, Sibiu, Baia Mare, Cluj, Bucureşti, Tecuci, Focşani, Bârlad şi Băicoi. Faza grupelor U14, U12, U10 va avea loc sâmbătă 11.08.2012 între orele 8:30-13:00 și 15:00-19:30, iar(…)

În mod normal, de acum nu ar mai trebui să existe persoane deconectate de la reţeaua de alimentare cu energie electrică

Trăim în era internetului. Majoritatea persoanelor are conexiune la internet. Oricine are o adresă de e-mail. Dacă nu personală, cu siguranţă una utilizată la muncă. Folosim internetul zi de zi. Asta dacă nu rămânem fără curent. Doar că şansele ca acest lucru să se întâmple sunt din ce în ce mai mici. Practic sunt aproape(…)

Şi în acest an sunt specialist în alesul pepenilor roşii

Exact acum un an, după ce am scris un articol în care povesteam, zic eu, destul de haios, despre felul cum aleg unii pepenii roşii, am fost invitat la TVR Cluj, la emisiunea Bună dimineaţa Transilvania. A fost prima mea experienţă de acest gen. A fost foarte interesant, am avut emoţii, deşi mulţi mi-au zis(…)

Când timpul te presează, mai vine şi puţin ajutor

Zilele astea au fost mai agitate. Mă pregătesc de concediu. 😀 Pe lângă pregătirea în avans a bagajului, pus la spălat a hainelor aruncate pe sub pat, dar de care ştiam că am nevoie, a trebuit să plătesc telefonul, gazul, curentul, cablul TV (mi-e frică de deconectări în general), să fac asigurare de călătorie şi(…)