Ghiţă

Accident pe Autostrada Soarelui

Când auzi că trebuie să meargă la o conferinţă la Constanţa şi firma se gândi să-i pună la dispoziţie un avion privat pentru asta, pielea lui Ghiţă se făcu asemeni cocoşului. Şi nu de emoţia reîntâlnirii cu marea sau cu terasele de roacheri cu bere ieftină şi gagici fără inhibiţii, ci de frică. Frica de(…)

Ghiţă la pescuit

Sună telefonul. Vasile: Bă Ghiţă, vii la pescuit în weekend-ul următor? Ghiţă: Vin, cum să nu vin. Cine mai vine? Vasile: Ionică şi Sandu. Toată săptămâna inima lui fuse pătrunsă de chinul dulce al momentelor din viaţa unui pescar: pregătirea rucsacului, a cârligelor, a momelii şi a nodurilor, a nopţilor nedormite sau a celor dormite(…)

Ghiţă şi Tina în casă nouă

Într-o zi stând bot în bot alintându-se, Ghiţă îi spuse Tinei. -Tu iubita, noi stăm cu chirie. Avem bănuţii ăia strânşi, cu ce ne mai dau părinţii şi luăm din bancă ne luăm căsuţa noastră şi plătim rata mai puţin decât dăm acum pe chirie. -Zici tu ceva. Şi în final ne alegem şi noi(…)

Răzbunarea lui Ghiţă

Ziua în care Ghiţă văzu din spate silueta soacrei îndepărtându-se de uşă fu cea mai fericită din viaţa lui. Imediat îi reveni culoarea în obraji şi îşi reluă viaţa de unde o lăsase în ziua când văzu pe vizor aceeaşi siluetă înconjurată de bagaje. Îşi luă în primire mult iubita telecomandă, umplu frigiderul cu bere(…)

Ghiţă reloaded

cioc! cioc! cioc! -Du-te vezi cine e la uşă, îi zise Tina. -Of tu dragă, chiar amu când urmează să ne povestească gagica lui Borcea de fluturi stomacali şi cum s-a îndrăgostit de el. -Hai, nu fi muiere, du-te odată. Ajuns la uşă,  i s-au mărit pupilele ca lui Naomi Watts după ce a văzut(…)

La cumpărături de Paște

Toată lumea știe că unele firme oferă angajaților săi “un porc” de Crăciun sau “un miel” de Paște. No, numa că firma de la care își ia Ghiță fluturaşul de salariu a decis să nu le mai dea bani ca în anii trecuţi când i-au spart în crâşme şi s-au făcut ca porcii, iar apoi(…)

Când eşti liber de ziua ta

În fiecare an de ziua lui, Ghiţă era nevoit să răspundă la telefoanele de la mulţi ani între doi clienţi sau uneori chiar de faţă cu ei. De fiecare dată era la fel “E ziua dumneavoastră? La mulţi ani! Fie ca…”. Anul acesta a decis să îşi ia liber. Chiar şi aşa, colegii de muncă(…)

Poţi să-i spui NU unei femei?

De când a aflat Tina că lumina ochilor ei, Ghiţă jr., şi-a făcut un obicei în a bea apă de la robinet, îl pistonează zi de zi cu tot felul de şiretlicuri să descopere dacă s-a mai întâmplat. L-a luat cu “Iar ai băut de la robinet, mi-a spus o păsărică.” el spunând “Mami, eu(…)

Fumuri urât mirositoare

Prima masă a zilei este cea mai importantă. Ghiţă ştie asta, aşa că încearcă să nu-şi înceapă ziua cu stomacul gol. Când e acasă nu e nici o problemă. Tina e fată faină şi are grijă de el. Doar că uneori se întâmplă să fie plecat în delegaţie şi atunci trebuie să se descurce. Ultima(…)

Când cumpără bărbaţii

În ultimul timp e din ce în ce mai greu să găseşti haine sau încălţăminte pe gustul tău. Dacă nu te atrag de nici o culoare hainele sclipicioase, pantalonii de blug cu tot felul de brizbrizuri sau pantofii care mai de care mai ascuţiţi şi cu diferite împletituri, eşti terminat. Uneori o experientă de şopingăreală(…)