Câteva idei despre evoluţie

În sensul ei cel mai larg, evoluţia are o mie şi una de feţe şi nu poate fi cu adevărat „evaluată” decât de cel căruia i se întâmplă. Aprecierea oportunităţii schimbărilor, indicator ce o poate „recomanda” drept involuţie, este o prerogativă profund subiectivă. De asemenea, procesul ăsta de multe ori bizar nu ocoleşte pe nimeni. Unii(…)

Când ghimpele reuşeşte în viaţă

îţi stă ca un ghimpe în coaste. Îţi urmăreşte tote mişcările. Te critică în public. Te face prost şi ţi-o demonstrează pe foaie. Îţi face schiţă. Sau infografic. Te-ai săturat şi vrei să dispară. Chiar dacă nu de tot, măcar din viaţa sau din jurul activităţii tale. Asta ţi-ar reda confortul. Sau poate chiar ţi-ar(…)

Clujul, oraşul în care oamenii cu bani s-au ascuns

Pot să-i înțeleg pe cei care sunt revoltați de schimbarea de la U Cluj, pot să-i înțeleg pe cei care se simt jigniți de asocierea unui simbol universitar cu aceeași persoană care a pozat în Playboy sau care a sprijinit-o pe Oana Zăvoranu asociindu-și imaginea cu a ei, pot să-i înțeleg pe cei care privesc(…)

Încă 10 zile în care mai ai șansa să câștigi o tabletă de la Colorama

Vă spuneam aici despre campania Coloramei, la finalul căreia un student intră în posesia unei tablete Myria. Tot ce trebuie să faceți, dacă nu ați făcut-o deja, e să mergeți până la sediul lor de pe strada Samuil Micu nr.12A și să ridicați cele 6 vouchere de reduceri. Atât. A, să nu uitați carnetul de(…)

Dacă nu e profanare nu e știre?

Tot ieri, după ce am văzut în Parcul Central iarba cât casa, am trecut pe lângă Monumentul rezistenţei anticomuniste aflat în imediata apropiere. Câteva plăci de granit s-au desprins şi s-au spart. Nu cred că de această dată se poate vorbi de distrugere. Cel mai sigur, timpul și proasta execuție a monumentului și-au spus cuvântul.(…)

Jungla urbană, pardon, clujeană

Vineri dimineaţa, în drum spre muncă, am trecut prin Parcul Central. Deşi proaspăt renovat, parcul arată de parcă nu ar mai fi trecut nimeni prin zonă de ceva vreme. Nimeni dintre cei care trebuiau să se ocupe de felul cum arată. Iarba din curtea a unei case părăsite nu cred că ajungea la înălţimea celei(…)

Nu e 8 martie, dar e pentru fete

După lupte seculare care au durat vreo 2 ani, în care prietena lui danielrus.ro i-a reproșat, pe bună dreptate, lui danielrus.ro că acasă stă prea mult la calculator (pe blog, pe facebook și/sau pe twitter) sau în oraș pe telefonul inteligent (pe blog, pe facebook și/sau twitter), s-a întâmplat ceva incredibil.

Ce vă mai place să arătaţi cu degetul!

Acum două săptămâni am fost la Galaţi. Am văzut ce a depozitat Dunărea pe lângă ambarcaţiunile ancorate la mal: pet-uri, pungi, cutii şi alte minuni ale evoluţiei umane. Am vrut să fac nişte poze. Nu ştiu de ce nu am făcut-o, dar s-au ocupat alţii de asta. Apoi au început să arate cu degetul. Eronat, dacă(…)

Schimbarea presupune implicare, țațelor!

Au fost foarte multe voci care şi-au exprimat nemulţumirea pentru rezultatul votului care a dus la victoria lui Emil Boc în cursa pentru Primăria Cluj Napoca, deşi n-au nici cea mai mică treabă cu acest oraş. Poate nu au vizitat niciodată oraşul, poate nici măcar nu au fost în trecere şi tot ce ştiu despre(…)

Noua materie obligatorie în şcoli

Nu e eveniment lăsat pe suprafaţa României, care să nu se încheie cu certuri, discuţii, acuzaţii de blat, fraudă sau furt. Orice fel de întrecere la care s-au aliniat la start cel puţin doi candidaţi, e imposibil să nu se încheie cu acuzaţii adresate taberei câştigătoare. Uneori e vorba doar de viziuni diferite asupra aceluiaşi(…)