evenimente

Bloggerii se mută pe zgură!

După ce în urmă cu o lună Clujul a fost gazda Cupei Davis, i-a venit rândul să găzduiască o nouă competiţie de tenis, de această dată una destinată bloggerilor clujeni. În perioada 13-14 octombrie, la Winners Tennis Club are loc Cupa Bloggerilor la tenis. Nu ştiu câţi dintre participanţi au pus mâna recent pe o(…)

Cea de-a şaptea artă trebuie să revină an de an la Alba Iulia

După ce ne-am luat porţia de istorie şi cultură, ne-am îndreptat spre ultima parte a Alba Iulia Music and Film Festival, unde ne aşteptau două filme de excepţie: Concertul şi Cabinetul figurilor de ceară. Dacă nu l-aş fi  văzut pe unul din ele, îmi era extrem de dificil să aleg. „Concertul” îl văzusem, aşa că m-am îndreptat(…)

Prima zi de la Alba Iulia Music and Film Festival a stat sub cifra 3

Am ajuns cu întârziere la Alba Iulia, astfel prima mea zi la Alba Iulia Music and Film Festival a fost de fapt a treia zi a evenimentului. Odată ajuns acolo, mi-am făcut rapid un program să recuperez. Am început cu o comedie în Sala Ferdinand din Palatul Principilor. “Mamma mia” e primul musical la care chiar am fost cu(…)

Patru zile de muzică şi film în Alba Iulia

Poate vă era dor de TIFF! Poate vă era dor de istorie! Sau de amândouă? Perfect. Între 27 şi 30 septembrie, echipa care organizează Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în colaborare cu primăria unui oraş plin de istorie, Alba Iulia, organizează Alba Iulia Music and Film Festival. Timp de patru zile veţi avea ocazia(…)

Bloggerii invadează Clujul

Centrul National de Studiere a Migrației Populației a emis o atenționare de migrare, cod roșu, pentru perioada 20-22 septembrie pentru orașul Cluj Napoca. Din comunicatul transmis reiese că un grup de 14 bloggeri din toată țara vor migra pentru 3 zile la Cluj Napoca pentru a vizita brandurile locale. Acestea au fost informate deja despre(…)

Ce se mai aude prin Cluj?

Azi, am trecut prin Parcul Central şi am primit un tricou de ascultat radio la birou. Este printre puţinele locuri în care ascult radioul, aşa că m-au nimerit. Ascult şi în maşină, doar că acolo uneori prefer un cd cu muzică turbată, cum îmi place mie s-o numesc. În locul unde până nu demult se(…)

Studenţii au tribună oficială la Cupa Davis

Şi pe lângă asta, pot avea accesul gratuit la toate meciurile din cele 3 zile. Aşadar, dacă eşti elev sau student, ai între 18 şi 28 de ani, înscrie-te aici şi poţi câştiga un abonament pentru tine şi încă un prieten. Dacă norocul îţi surâde până la capăt, te poţi număra printre cei 7 care(…)

Piaţa Unirii tapetată într-un Decor de Poveste

Este provocarea lansată de Primăria Cluj Napoca magazinului de tapet Verla Decor. A acceptat şi s-a pus pe treabă. Vom vedea împreună începând de mâine, 29 august, până marţi, 4 septembrie, în ce fel vor reuşi să schimbe faţa Pieţei. Azi au apărut primele băncuţe tapetate, iar de mâine toate vor fi altfel faţă de cum ne-am(…)

Bilete pentru Cupa Davis

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul de Cupa Davis dintre România și Finlanda. Prețurile sunt accesibile și probabilitatea ca meciurile din cele trei zile să se dispute cu sala plină este foarte mare. Preţurile biletelor sunt: -vineri (14 sept): 30 lei -sâmbătă (15 sept): 50 lei -duminică (16 sept): 50 lei -abonament (14-16 sept):(…)

Cluj Napoca pe harta tenisului mondial

În perioada 14-16 septembrie, la Cluj Napoca, va avea loc meciul de Cupa Davis dintre Romania şi Finlanda. Cluj Napoca va fi în premieră gazda unui asemenea eveniment sportiv, care pentru sportul clujean şi în special pentru tenisul clujean înseamnă enorm. În fiecare zi, media locală va prezenta informaţii despre istoricul meciurilor disputate de echipa(…)