Nov 29 2012
Votăm uninominal să decidă partidul!
Mai e puțin până pe 9 decembrie. Marea zi în care fiecare se urcă pe o cracă și primește un ferăstrău. Indiferent de poziția pe care decide să se așeze, își va tăia craca de sub picioare. Istoria ne-a demonstrat-o.
Până atunci, eu am o mare nedumerire. De ce, ca cetățean român, aș vota un candidat UDMR la aceste alegeri, chiar dacă activitatea lui într-o administrație locală a fost una fructuoasă? Îmi pun această întrebare pentru că am citit declarațiile a 3 persoane, toți români, care, se pare, intenționează să voteze un asemenea candidat. Îmi pun această întrebare pentru că memoria încă nu m-a părăsit și îmi bate în țeavă amintindu-mi de șantajele politice la care s-au dedat cei din formațiunea politica UDMR de-a lungul anilor.
Nu contest calitățile lui ca individ, dar cât timp majoritatea voturilor sale vor fi dictate de partid, îmi rezerv dreptul de a-l cataloga politic asemeni partidului din care face parte.
Și mai am o întrebare: De ce aș vota un candidat UDMR a cărui afișe și fluturași de campanie sunt DOAR în ungurește?
cosmin
Nov 29, 2012 @ 13:20:24
Mi-a placut asta: “Nu contest calitățile lui ca individ, dar cât timp majoritatea voturilor sale vor fi dictate de partid, îmi rezerv dreptul de a-l cataloga politic asemeni partidului din care face parte”. Si ma gandesc ca aici e cea mai mare problema… Nu poti sa alegi pe cineva (indiferent de partid) pentru ce gandeste el ca individ! Mentalul colectiv al partidului invinge intotdeauna. Si oricat de vertical ar fi acel candidat, nu are sens sa paraseasca partidul in care e in prezent pentru un altul care o sa ii ofere exact aceeasi tratatie.
Comunismul n-a murit exact acolo unde trebuia sa moara. “Nu esti cu noi, esti impotriva noastra” e mai adevarata ca niciodata.
Green Dental
Nov 29, 2012 @ 14:56:18
da da cum sa nu 🙂 nu as vota sa fie si in romaneste UDMR
skate
Dec 03, 2012 @ 11:23:35
O sa fie interesant. Poate-l avem presedinte pe Diaconescu…