Taximetriștii și veșnica lor nesimțire

Știu că nu e bine să generalizezi, dar de data asta nu mă mai opresc. În primul rând pentru că pot și în al doilea pentru că lor li se potrivește cel mai bine generalizarea. Toți o apă și-un pământ. Pericole în trafic și nesimțiți în general.

Taximetriștii, că despre ei e vorba, în cele ce urmează.

După ce am aterizat la Cluj, nici măcar nesimțirea unui taximetrist care ne-a întrebat „Până unde vreți să mergeți?” înainte măcar să se obosească să se îndrepte spre mașină, că era prima din coloană, nu ne-a deranjat. Eram bucuroși că am ajuns la Cluj și nu mai trebuie să zburăm cu ceva autobuz din Timișoara sau Târgu Mureș. Cu toate astea, înainte să ne schimbăm direcția dinspre acel taximetrist nesimțit, prietena-mea i-a spus ”În Mănăștur, lângă Billa, voiam să mergem. Dar dacă locația contează, o să luam pe cineva căruia să nu-i pese.” Fața de om tâmp pe care a afișat-o și pe care se chinuia s-o adune de pe jos, m-a făcut să trec peste nesimțirea lui. Iar noi voiam să ajungem în Gruia.

Apoi, poate a fost și greșeala mea, am luat primul taxi care tocmai intrase în incinta aeroportului. Ne-a poftit înăuntru, a pornit aparatul de taxare și am plecat. Vreo 20 de metri. Pentru că, după ce s-a scuzat că n-are de ales, a plecat să-și plătească tichetul de parcare. Primul gând a fost să-l lăsăm cu ochii în soare, părul vâlvoi și aparatul de taxare pornit, dar era seară și era chel. De aparatul de taxat nu am ce să zic.

De la aeroport până acasă aparatul a afișat fix 21,94 lei. I-am dat 22 lei și am coborât. Nu înainte să-i văd privirea de mirat că nu-i las nimic, nici măcar un leu. I-am zâmbit și atât.

Uneori sunt cu prea mult bun simț. Nu știu de ce problema altora trebuie să se transforme în problema mea sau, culmea, mai rău, în cheltuiala mea. Totuși, dacă stau să mă gândesc mai bine, eu am fost cel care s-a lăsat călcat în picioare, iar bunul meu simț se poate traduce simplu în prostia mea mare. Răzbunarea mea, arma prostului, va fi una simplă. De acum, când voi mai avea nevoie de serviciile unui taximetrist, mă voi asigura că am mărunt. Atât de mărunt, încât să pot rotunji la 50 de bani.

De ce generalizez? Pentru că nu a fost singurul care și-a lăsat clienții în mașină cu aparatul de taxare pornit cât timp și-a plătit tichetul de parcare. Erau vreo 7 mașini. Iar beculețul roșu de deasupra semnaliza nesimțirea. Era atât de greu să pornească aparatul de taxare abia după ce-și plătea tichetul de parcare? A fost modalitatea lui de a se asigura că rămâne fără ciubuc. Și tot el a decis și pentru ceilalți.