Cluj, a trecut un an, problema persistă!

Probabil ți s-a întâmplat să întâlnești femeia aia care să facă timpul să se oprească în loc. Să nu mai conteze nimic. Abia îți puteai lua ochii de la ochii ei, de la sânii ei sau de la fundul ei când se îndrepta spre baie să-și refacă machiajul sau doar să te facă să-i privești mișcările șoldurilor. Dar a venit momentul în care ai reușit să spui o glumă bună și ea a zâmbit. Nu mult, dar suficient încât să i se vadă dantura cariată și cu lipsuri.

Cam așa mă simt eu de fiecare dată când trec seara pe lângă Podul Elisabeta.

Și a trecut mai bine de un an de când această problemă persistă!

PS. Înainte să-mi cântați celebrul „Lasăăă-neeeeee! Lasă-ne!”, vă anunț că e ultimul articol cu acest subiect.