Jun 1 2012
Agentul W – Men in Black 3
În acest moment, pentru o mare parte din clujeni, cred că e mai puţin important cine va fi primarul oraşului, deşi peste 10 zile sunt alegeri, dar în schimb cred că sunt foarte interesaţi de soarta echipei U Cluj.
După anunţul plecării lui Walter de la echipă, au fost tot felul de speculaţii despre posibilul viitor investitor. S-a vehiculat numele unui om de afaceri clujean, Ştefan Vuza, dar acesta a negat. Apoi a fost vehiculat numele altui om de afaceri, Zoltan Teszari, dar totul a rămas la stadiul de zvon. Cel mai recent nume vehiculat, posibil investitor la echipă, este Adrian Mutu Marțian.
Ce va fi, vom vedea. Cert e că Walter pleacă. Nu-i mai place Clujul. Într-un interviu acordat jurnalistei Adina Oșan, care, trebuie să recunoaștem, le-a cam arătat jurnaliștilor cum trebuiau să procedeze în loc să se ocupe de speculații privind plecarea sau nu de la echipă, Walter a spus și care sunt motivele: ”[…]În 3 ani de când am venit la Cluj, nu m-a invitat nimeni la un gulaş, la o ciorbă de fasole, ceapă şi o pălincă. Să stăm la o masă şi să vorbim.[…]”
Nu știu cât adevăr există în declarațiile acestuia, dar tind să cred că domnul Walter a văzut filmul Men in Black 3 înaintea interviului. Agentul K a avut un discurs asemănător: ”Am lucrat cu Z mai mult de 40 de ani și în tot acest timp nu m-a invitat la cinã, nu m-a invitat la el acasă să vedem un meci, nu mi-a împărtășit nici un detaliu din viața sa.”
Mai rămâne să descoperim dacă filmul a fost 2D sau 3D.
marius
Jun 01, 2012 @ 09:21:11
Cand spuneam eu ca Walter avea si alte “asteptari”…!?
Sunt convins ca el s-a asteptat (i s-au promis) si alte avantaje de la Municipiul Cluj 😉