Jun 16 2011
După “Cine-a tras în noi 21-22” au venit minerii
Mulţi dintre voi nu eraţi sau eraţi foarte mici pe vremea când au mers minerii la Bucureşti să planteze panseluţe. E drept că nici eu nu eram foarte mare, de fapt nici nu începusem şcoala. Ideea e în felul următor. Acum 21 de ani, în Piaţa Universităţii a avut loc un protest anticomunist care a ţinut 53 de zile. Minerii nu au fost de acord cu acest protest şi s-au gândit să-i pună capăt. Pentru mulţi perioada 13-15 iunie 1990 este şi va fi o perioadă neagră, greu de uitat. Peste 700 de oameni au fost răniţi, iar cifrele neoficiale duc numărul morţilor spre 130. Opinia publică internaţională şi-a exprimat oprobiul faţă de acţiunile de la Bucureşti, pe când televiziunea publică transmitea informaţii cu caracter subiectiv, favorabile noului aparat de stat.
Regizorul Stere Gulea a realizat filmul documentar “Piaţa Universităţii” care surprinde imagini filmate în 1990 atât de reporterii români cât şi de cei străini. Acest documentar se doreşte a fi un omagiu adus celor care au avut de suferit în urma intervenţiei minerilor, dar are şi scopul de a face cunoscute evenimentele din istoria postdecembristă, evenimente care beneficiază de tot mai putin spaţiu de reflectare în media pe măsura trecerii anilor.
Cine doreşte să afle mai multe despre acele evenimente este aşteptat miercuri 22 iunie, de la ora 21.00 în cinci locaţii din Cluj Napoca: Ceainăria La Port, Insomnia Cafe, Scena din Spate (L’Atelier), Terasa Hotel Transilvania şi Zorki Photo Café. Intrarea este liberă.
Marian Hurducas
Jun 16, 2011 @ 20:33:22
După “Cine-a tras în noi 21-22″ au venit minerii | Daniel Rus http://t.co/L54xBsO via @danielrus
Adi Dragos
Jun 16, 2011 @ 20:43:28
După “Cine-a tras în noi 21-22″ au venit minerii | Daniel Rus http://t.co/BfaOw3g via @danielrus
Robintel
Jun 17, 2011 @ 07:34:58
“Minerii nu au fost de acord cu acest protest şi s-au gândit să-i pună capăt. “. Nu e chiar așa. Lor li se rupea de proteste și de politică, până i-a chemat Iliescu să elibereze țara de sub jugul fascist.
Florica si Zicu
Jun 17, 2011 @ 10:17:20
In 5 locatii din #cluj va rula filmul "Piata Universitatii", despre mineriada din '90 http://bit.ly/mvAIy8 via @danielrus
spi-oana
Jun 17, 2011 @ 10:18:10
In 5 locatii din #cluj va rula filmul "Piata Universitatii", despre mineriada din '90 http://bit.ly/mvAIy8 via @danielrus
Darius Lazar
Jun 17, 2011 @ 10:18:58
In 5 locatii din #cluj va rula filmul "Piata Universitatii", despre mineriada din '90 http://bit.ly/mvAIy8 via @danielrus
daniel rus
Jun 17, 2011 @ 21:04:10
si de ce crezi ca am folosit scrisul italic?
Robintel
Jun 17, 2011 @ 21:14:33
Eu doar am evidențiat ce ai zis tu, pentru claritate maximă. 😀
eVasile.com » Un documentar recomandat clujenilor
Jun 18, 2011 @ 16:15:45
[…] la Daniel un documentar ce va fi proiectat în Cluj în cinci locaţii simultan, miercuri 22 iunie de la ora […]
'mnealui
Jun 19, 2011 @ 15:40:43
Culmea e ca vinovatul principal e nevinovat!
Robintel
Jun 19, 2011 @ 15:44:40
… iar noi stăm ca lebedele pe margine și ne uităm cum se îngrașă rațele nevinovate…
Zina
Jun 20, 2011 @ 08:28:13
Ideea e ca tot mai putin oameni stiu care au fost cauzele adevarate ale sosirii minerilor si desfasurarea evenimentelor din 199o ! Iar dezinformarea functioneaza acum, ca si atunci…
Robintel
Jun 20, 2011 @ 08:35:04
Câtă vreme voi trăi eu, nu voi uita. Și nici nu voi ierta.
'mnealui
Jun 21, 2011 @ 15:29:49
Am fost pe acolo… Am dat si cu subsemnatul… Cauzele venirii minerilor au fost una: ilici!