Atunci şi acum

“Ai auzit că se vor face lucrări de restaurare a Cetăţuii?”

A fost printre primele întrebări pe care mi le-a adresat cineva din Primăria Cluj Napoca imediat după ce ne-am cunoscut. Bineînţeles că am auzit că se doreşte reamenajarea Cetăţuii, mă bucură că e pe agenda de lucru a primarului, dar mai e mult până departe. Cel puţin până prin martie nu se va face nimic, iar până atunci, cei care vor mai ajunge în zonă vor rămâne cu o imagine deloc plăcută a unui loc care ar trebui să fie unul dintre ambasadorii acestui oraş.

Nici nu vreau să mă gândesc cât se va mai degrada calea de acces la Cetăţuie până la primăvară, mai ales că porţiunea asta de scări nu arăta deloc aşa.

Mi-aş dori să pot să am încredere, să cred că se poate face ceva, şi cel mai important… să cred că se va face. Chiar mi-aş dori asta, dar mi-e greu. De ce? Pentru că…

prima poză e din 22 septembrie, adică de o lună. O lună în care nu s-a făcut nimic cu acest stâlp de iluminat public (lângă el e unul identic). Totuşi poate ceva s-a făcut. Nu mai ştiu dacă acum o lună era acel coş de gunoi.

Da. Uneori mă agit fix degeaba. Cred că acum e uneori.