Temperaturi neobișnuite la Cluj Napoca

În aceste zile, la Cluj Napoca, s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură atinsă vreodată în această perioadă a anului. În mod normal o asemenea temperatură este înregistrată abia la începutul sau jumătatea lunii noiembrie, însă se pare că schimbările climatice nu au ocolit orașul de la poalele Feleacului.

”Încă studiem această situație. Nu ne dăm seama cum la începutul lunii septembrie, o lună la sfârşitul verii, se pot înregistra 0 grade celsius. Inițial am crezut că visez, că ochii îmi joacă feste, dar imediat am fost sunat de un alt coleg care se afla în centru și mi-a spus că termometrele din oraș indică 0 grade.” ne-a declarat domnul Popovici, șeful stației meteorologice din cartierul Gruia.

Cu toate că termometrele indicau 0 grade celsius, clujenii nu păreau afectaţi în vreun fel “0 (zero) grade? În Cluj? Acum? Nu cred. Nu vedeţi că sunt în tricou?” sau “Hahahahaha, ce glumă bună.” au fost doar câteva reacţii ale clujenilor.

“Nu ne rămâne altceva de făcut, decât să aşteptăm un comunicat oficial al renumiţilor cercetători bengalezi pe această temă, pentru că ei au întotdeauna explicaţii pentru lucrurile care pe noi ne depăşesc.” a mai declarat şeful staţiei meteo.

Până la redactarea acestei ştiri în exclusivitate, cercetătorii nu au putut fi contactaţi pentru a afla o părere avizată.