Sep 3 2012

Amintiri din BAC – de două ori pe an

“La ce profil sunteţi voi? ne întrebă proful de fizică imediat ce întră la prima oră din clasa a 10-a. Fără a ne oferi timp să ne dumirim ce tocmai urmează să ni se întâmple, tot el a dat şi răspunsul “Matematică-fizică!” Glasul lui puternic a pătruns adânc în urechile noastre, lezând iremediabil timpanele fiecăruia dintre noi, făcând să vibreze sticla aflată în ferestrele scorojite, pe sub care vântul îşi făcea loc în voie şi alungând cei 4 porumbei care îşi făceau veacul în bradul de lângă geamurile clasei. “Deci vouă cel mai mult şi mai mult vă place matematica, iar apoi fizica.” Nici de această dată nu apucă nici unul dintre noi să spună ceva, pentru că imediat continuă “Din moment ce sunteţi la profilul matematică-fizică, înseamnă că vă place fizica!” Nu prea mai aveam de ales. Eram puşi în faţa faptului împlinit. Era musai să ne placă fizica. Finalul discursului, acompaniat de sunetul clopotului care anunţa primul sfert al fiecărei ore din zi, ne găsi pe fiecare dintre noi cu feţele încremenite, cu gânduri de petiţii să ni se schimbe profu de fizică şi cu timpanele sângerând. Din toate astea, de două ori pe an, clopotul din finalul discursului îmi aminteşte că putea fi naşpa de tot.

În fiecare an, o dată în vară şi o dată în toamnă, îmi amintesc deloc cu bucurie despre perioada tinereţii mele numită BAC. Din motivele prezentate mai sus, pentru a doua probă a profilului aveam de ales între chimie, biologie şi fizică. Şi cum trebuia să-mi placă fizica, am ales-o. De data asta, profu a fost cel care a rămas încremenit la auzul că vreo 8 dintre noi urma să ne dăm BAC-ul din fizică. Nu-i venea să creadă, şi parcă tot spera să apară cineva să-i spună că a fost filmat cu o cameră ascunsă. În istoria liceului nu au fost mulţi care şi-au dat BAC-ul din fizică.

Ca şi profesor a fost unul extraordinar. Ştia să se facă înţeles, glumea mereu, dar era şi al dracului. Asta probabil ca să nu zicem vreodată ca primul discurs a fost doar o falsă intimidare. Chiar nu a fost. Deloc.

Problema a fost că în loc să ne pregătească pentru bac sau măcar să ne spună de unde să luăm variantele date în anii trecuţi (atunci nu cred că erau variante puse pe internet, şi chiar dacă erau, pe vremea aia internetul se folosea pentru mIRC), el se enerva că nu-i ieşea nu ştiu ce cu numerele cuantice, iar asta mă enerva pe mine. Şi nici măcar nu erau în programa de BAC.

Când am văzut subiectele, încercam să-mi amintesc prin ce tări erau plecaţi câţiva prieteni, urmând să-i contactez să-mi facă rost de loc de muncă. Eram convins că îmi pic BAC-ul şi implicit îmi ratez viitorul. Nu voi uita niciodată noaptea dinaintea afişării rezultatelor, pe care am petrecut-o în curtea Liceului Pedagogic din Zalău de unul singur. Cu gânduri. Multe gânduri. M-am liniştit abia când a venit panoul cu notele. Mă interesa doar fizica. Până la urmă a fost bine. Deşi nota de la fizică mi-a tras foarte mult în jos nota finală, care a ajuns la 8,88 de la 9,50 (fără fizică), conta doar că am trecut primul aşa zis examen al maturităţii.

Când văd cu câtă indiferenţă tratează tinerii de acum acest examen şi mai ales cu câtă lipsă de importanţă tratează picarea lui, mă întreb dacă am fost eu prea disperat de viaţă în acele momente sau lucrurile s-au schimbat chiar atât de mult în 10 ani?

By • întâmplări • 4 • Tags: , , , , ,