Rețelele sociale, troaca de porci a online-ului

În ultimul timp, în mare parte din cauza evenimentelor politice pe care le-a traversat România, timeline-ul celor două rețele sociale cel mai des utilizate, Twitter și Facebook, s-au umplut de injurii, porcăieli și păreri dintre cele mai josnice vizavi de unele persoane sau, și mai grav, grupuri de persoane. Motivul? Incapacitatea unora de a accepta că sunt și oameni diferiți lor, cu păreri și convingeri diferite, oameni care de această dată văd răul cel mai mic îmbrăcat chiar în haina care a fost considerată, nu demult, răul cel mai mare.

Nimeni nu deține adevărul absolut, dar ca cineva să îl ia de bun pe al tău sau măcar să considere că trebuie să îi acorde atenție, trebuie să înveți să respecți și părerea lui. Nu poți să faci prost pe cineva sau pe un grup doar pentru că nu aveți aceeași viziune asupra lucrurilor. Pentru că atunci mă întreb cum îi cataloghezi pe cei care deși sunt de aceeași părere cu tine, se poate dovedi oricând, printr-un test, că sunt proști. Or ăia îș buni că-s de-ai tăi?

Ce e mai simpatic și distractiv e că niște oameni se întâlnesc și organizează periodic evenimente să convingă alți oameni și companii, că mediul online, în special prin rețelele de socializare, e foarte important și atractiv. O fi important pentru reacții imediate, dar atractiv nu prea mai e. Poate doar dacă faci o selecție foarte subiectivă a celor pe care îi urmărești, respectiv îi accepți ca prieteni virtuali, doar dacă îl transformi în Yahoo messenger.