Ministrul Educaţiei a decis introducerea unei noi materii în programa şcolară

Îngrijorat de ultimele discuţii din emisiunile tv, dar în special a celor purtate în mediul online, ministrul Educaţiei a decis introducerea unei noi materii obligatorie în programa şcolară: Utilizarea corectă a DEX-ului.

Am observat că lumea asociază expresia de opţiune politică a unei persoane cu prostia, tâmpenia, băsismul, comunismul, restauraţie, cu orice, numai cu ceea ce trebuie nu. Poate aceşti oameni nu cunosc sensul cuvintelor, dar nu au nici o scuză că nu utilizează DEX-ul. E un lucru pe care oricine îl învaţă în clasele primare. Drept urmare, am decis ca măcar cei care mai au o şansă, cei care vin din urmă, să nu mai aibă această problemă. Trebuie să-i învăţăm cum să utilizeze corect Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, că ne facem de ruşine.” a declarat ministrul Educaţiei.

Întrebat dacă materia va fi introdusă tuturor claselor, acesta a răspuns: “Pentru început această materie va fi introdusă celor din clasele 2-4. Vom organiza o testare naţională şi în funcţie de rezultatele obţinute vom decide dacă o vom introduce claselor 5-8 sau 9-12.

Apropiaţii ministrului au declarat, sub protecţia anonimatului, că acesta şi-ar dori ca materia să fie introdusă obligatoriu inclusiv studenţilor, masteranzilor sau doctoranzilor, ba chiar periodic fiecare român să refacă această materie, întrucât s-au semnalat derapaje îngrijorătoare chiar şi la cei trecuţi de o anumită vârstă, dar care sunt activi în presă sau în mediul online.