Aug 31 2011

Până nu se termină vara de tot, una despre mare

Nu credeam că voi ajunge la mare anul acesta, dar se pare că banii au decis să-mi joace o festă şi să-mi dea peste cap planurile de a rămâne acasă. Ce să-i faci? Se mai întâmplă şi din astea. Chiar dacă a fost o farsă jucată de bani, piesa a fost una cu un buget redus şi foarte bine stabilit. Astea toate fiind prezentate la agenţie, recomandarea a fost Bulgaria – Nisipurile de Aur.

Aceeaşi mare, altă ţară.

Drumul până la vamă a fost cel pe care îl ştie toată lumea, cu tiruri, multe tiruri, cu tâmpiţi dornici care mai de care să-şi etaleze coaiele într-ale condusului, aglomeraţie mare, mai ales în zona Constanţei şi a staţiunilor de pe litoral, şi în special în Vama Veche, unde tinerii se plimbau în voie pe mijlocul străzii precum vitele când se întorc de pe legheleu.

Ieşirea din ţară a durat fix până ne-am salutat cu poliţistul de frontieră, iar apoi ne-am aventurat pe drumurile bulgăreşti. Am zis drumuri? A fost pentru prima dată, când m-am simţit mândru de drumurile noastre. De fapt a doua. Prima dată a fost în Republica Moldova. Au bulgarii nişte drumuri imediat ce intri în ţară de ţi se face milă de maşină şi nu ai cum să nu le respecţi indicatoarele de limitare de viteză la 40km/h. Şi mai plăteşti şi 25 lei taxă de drum pentru 7 zile. Tot atunci mi s-a sădit pe circumvoluţiuni o dilemă: unde-s bulgarii? Abia după vreo 30 km şi câteva localităţi am văzut şi oameni.

Când am ajuns în staţiune îmi venea să strig în gura mare “Fraţilor! Puneţi nişte indicatoare într-o limbă pe care s-o cunoască şi alţii în afara ruşilor! Sau măcar denumiţi-vă străzile din staţiune!”. După vreo oră de ars ţiţeiul prin staţiune+vorbit în limba gimnastică+două ture în jurul unei gherete a paznicului staţiunii care nu se putea decide dacă hotelul nostru se afla sau nu în zonă, am ajuns.

După un drum de 6 ore Galaţi-Golden Sands şi neuroni ucişi în timpul căutării hotelului (ne simţeam ca nişte căutători de aur şi asta pentru că hotelul avea Golden în denumire), am blestemat ziua când am decis să mergem la bulgari în loc să o alegem pe Mamaia noastră. Dar nu pentru mult timp.

Staţiunea arată foarte bine, curată, cu mult bun simţ, cu mult bun gust, cu mult peste ce găsim la noi, fără anunţuri agasante venite printr-o portavoce care te îndeamnă să iei cucuruzu sau banana, bilete la Guţă sau Salam, invitaţii la mega discoteci şi alte porcării. Era să uit. Fără ţâţe goale pe plajă sau fuste-curea pe floaşter. Ori femeile sunt cu mai mult bun simţ, ori bărbaţii nu îşi deschid larg portofelul la vederea unei ţâţe sau a unei buci îndrăzneţe care se arată de sub o curea. Totuşi, bărbaţii sunt bărbaţi indiferent de ţară…

Româneşte am auzit oriunde am întors capul. Muzica tâmpită făcută de români de asemenea, semn că nici bulgarii nu-s mai breji când vine vorba de lălăieli şi başi. Scutură făcătorul de bani, iaringdingding, hei seniorita… ne-au amintit că suntem doar la o aruncătură de băţ distanţă. Românii foarte uşor de recunoscut. Îi dădeau de gol sticlele de cola şi berea la doză, dar mai ales plasele de Cora sau Kaufland. Cert e că acolo erau mai civilizaţi şi îşi adunau gunoiul de pe plajă. Totuşi printre mulţime, s-au rătăcit şi trei compatrioate de-ale noastre care au ţinut morţis să ne arate cu mândrie, dar spre dispreţul celorlalţi, marfa românească atărnată peste burţi.

Aceeaşi mare, români grămadă, e un fel de Românie pe care am putea-o vedea şi la noi peste câţiva ani. Sper să nu fie prea mulţi. Cel puţin răsăritul e la fel.

Şi încă ceva. Am văzut doi Flipperi 😀

By • călătorii • 5 • Tags: , , , ,