Ei cu şpaga, noi cu nervii

Avertisment: am scris cam mult, mult mai mult ca de obicei. Îmi cer scuze pentru asta!

În weekend am fost la Galaţi şi dacă tot eram la 15 km de un peco unde motorina se vinde la 3,8 lei litrul, era normal să profit. Numai că pentru asta trebuia să trec graniţa la surioara noastră Moldova. Ce mare lucru! mi-am zis, şi dus am fost.

Am ajuns în Vama Giurguleşti-România unde un tip ne-a luat paşapoartele, le-a verificat, a controlat portbagajul şi ne-a dat drumul, dar nu înainte să precizeze cât de frumos e Clujul. Perfect, zic, merge repede. Într-o oră suntem înapoi! Ne-am îndreptat spre punctul de control moldovenesc, tot Vama Giurgiuleşti. E criză şi au folosit acelaşi domeniu. Ca un ardelean calm m-am aşezat la rând, aşteptându-mi liniştit rândul. Când a ieşit nenea grăniceru din ghereta lui, ceilalţi şoferi majoritatea moldoveni s-au năpustit asupra lui ca nişte câini pe o gudă în călduri. Poate aşa le place ăstora de pe aici, mi-am zis, aşa că dimpreună cu un alt român, dar gălăţean, ne-am îndreptat şi noi spre el, ce-i drept mai timizi. Când ne-a văzut vişiniul în mână, ne-a spus să aşteptăm în maşină. Pesemne lui îi plăcea albastrul. După vreo 30 de minute, timp în care băieţii cu ochi albaştri rezolvau rapid problema cu grănicerul, ne lasă în grija unei alte persoane. După alte 10 minute şi numai după achitarea taxei de drum sau de poluare de 25 MLD am întrat  în casă la soru’mea.

Am schimbat 200 RON în 730 MLD şi am mers să alimentez. Am făcut plinul, pe pompă arăta 732 lei de-ai lor, dar când ajung înauntru surpriză! Domnu Peco îmi zice alt preţ. Unul mai mic. DA! Unul mai mic: 696 lei. Mi-a zis că se face o reducere celor care alimentează peste 40 de litri. Perfect, am economisit 36 lei de-ai lor, 10 lei de-ai noştri. Aşa se fac ofertele!

Moldova poate că e o ţară frumoasă, dar cel puţin nu în Giurgiueşti. Un fel de reacţie pe care o ai când ajungi în Borş după ce traversezi Ungaria, dar amplificată negativ de vreo 1000 de ori. Aşa că nu aveam nici un alt motiv să mai rămân acolo. România mea mă aştepta.

Am trecut relativ rapid de controlul moldovenilor, că doar ce treabă să mai aibă ei cu noi. Plecam de pe teritoriul lor, aşa că s-au scăpat repede de noi.

Când am ajuns la români, m-am îngrozit. Erau peste 100 de maşini care aşteptau să intre în ţară. După 20 de minute am înaintat 5 metri. Trecuseră 4 maşini. Şi cum stăteam noi pe două benzi ca pe DN1 în weekend între Sinaia şi Predeal, vine din spate o maşină a Poliţiei de Frontieră şi porneşte girofarul, sirena şi mai face şi bliţuri. Voia să treacă! Să mori tu!, m-am gândit. Pe unde mă-ta te gândeşti să treci şi unde îţi închipui că pot să mă dau la o parte? Coboară un pf din maşină şi ne face semn să intrăm pe banda liberă denumită CD. În 30 de secunde am trecut de vreo 45 de maşini. Şoferii acestora care aşteptau şi ei să înainteze, acum erau mult mai nervoşi. Brusc maşina a tras mai greu. M-am gândit că o fi de la motorina cu care am alimentat, dar era de la carnea multă pe care am primit-o de la ceilalţi, dar eu sunt de vină că ăla cu girofarul s-a trezit să ne mâne înainte? Pesemne s-a gândit că e un fel de Becali, dar cu girofar. Şi ne-a găsit pe noi drept oile lui. Până la urmă nu m-am supărat prea tare, că doar mi-a făcut un bine.

După alte 20 de minute, asta după ce am înaintat ca o coloană oficială prin trafic, vine un alt pf din asta. Las geamul jos şi îl întreb:

-Nu vă supăraţi, de ce merge aşa greu?

-Păi dacă te-ai băgat înainte!

-Colegul dumneavoastră ne-a adunat pe toţi pe banda asta și …

-Da, da! a zis el foarte ironic şi a plecat.

Şi acum regret că nu am avut la mine nişte ouă cu miros de băşini să-i arunc unul în cap, dar am zis să nu mă iau în gură cu prostul.

În sfârşit înaintăm. Vin alţi doi puleţi din ăia de pf şi după ce îl atenţionez cu un claxon scurt că stă ca boul în drumul meu şi nu mă lasă să trec, îmi face semn să las geamul jos şi mă întreabă:

-Paşaport diplomatic aveţi?

-Pentru ce? i-am zis.

-Vă aflaţi pe banda pentru care este necesar paşaport diplomatic.

Am deschis rapid torpedoul, am lasat jos parasolarul, am cautat rapid în buzunarul din spătarul scaunului, în buzunarul treningului şi am adunat tot calmul pe care îl mai aveam pus deoparte pentru ocazii speciale ca aceasta şi-i zic:

-După ce colegul dumneavoastră cu girofar ne-a adunat pe toţi şi ne-a băgat pe banda asta, acum veniţi să mă întrebaţi de paşaport diplomatic? Cred că glumiţi, nu? E suficient că, nu vreau să-l jignesc, colegul dumneavoastră ne-a dat un răspuns suficient de cretin ca să nu mai continui discuţia cu el, acum veniţi dumneavoastră? Nu vă e ruşine, că în loc să vă faceţi treaba, vă plimbaţi cu mâinile în buzunare? Aveţi grijă la unghii…

A plecat şi şi-a văzut în continuare de treaba lui. Să stea. Asta după ce i-a spus altuia că merge greu pentru ca e doar un coleg pe tură care verifică actele.

Într-un final pe care nu mai speram să-l văd, am plecat spre Galaţi. Avem o ţară şi nişte reprezentanţi de-ai ei de tot căcatul. Cu siguranţă în altă parte nu s-ar fi întâmplat ca reprezentanţii legii să-ţi vorbească şi să te trateze cu atâta lipsă de respect. Mai avem mult până departe! Mult prea mult!

Distanţa: Galaţi – Giurgiuleşti (MD) 30 km dus-întors. Timp: 5 ore în care am îmbătrânit jumătate de an. Câştig: 72 RON la un plin de motorină.

Merită?

După această experienţă nu ştiu dacă să plâng sau să mă bucur…