Aug 1 2011

Mi-a fost ruşine de România de 3 ori în aceeaşi zi

Avem o ţară frumoasă şi fiecare ştie asta. Uneori mă gândesc că e păcat că o avem. Cred că suntem cel mai nepotrivit popor care să locuiască pe aceste meleaguri. E ca şi cum ai avea o casă foarte frumoasă pe un deal, care să îţi ofere în fiecare dimineaţă o privelişte care să-ţi taie respiraţia, cu o grădină în care să se simtă mereu mirosul ierbii proaspăt tăiate, din copaci să se audă ciripitul păsărelelor, iar tu să nu faci altceva decât să te caci în mijlocul fiecărei încăperi şi pe unde te mai apucă. Cam aşa e România.

În weekendul trecut am făcut un mic traseu cu nişte prieteni italieni veniţi în vizită. Am plecat spre Transfăgărăşan, cu o oprire în Sibiu. Imediat ce am trecut de Turda, după sensul giratoriu de după pasarela peste autostradă, unul dintre ei a văzut scris Sibiu 148 km. M-a întrebat “Daniel, so we have 148 km. We will make like 40 km on this road and then the rest of it on the highway? So, let’s say, in about one and a half hour we are there, right?” …Ia ruait!

Sibiul le-a plăcut, iar Transfăgărăşanul i-a impresionat chiar dacă era o vreme nu tocmai prietenoasă. La cele 8 grade pe care le indica termometrul şi la vântul care mai avea puţin şi te dobora de pe picioare, fără un ceai fierbinte, un vin fiert sau o ciocolată caldă era greu să rezişti. Am intrat într-o cabană-restaurant de lângă Lacul Bâlea cu gândul să ne încălzim puţin, dar înăuntru chelnerii ne-au întâmpinat cu o răceală mai ceva ca cea de afară. Pe lângă faptul că meniul era degeaba, pentru că deşi era trecut, nu aveau ceai, ciocolată caldă sau vin fiert, adică nimic din ce îţi putea ridica temperatura extremităţilor corpului, pe lângă faptul că la ora 12 nu puteai servi o ciorbă pentru că “a venit un grup mai mare şi au comandat ultimele 6 porţii”, pe lângă toate astea chiar şi client fiind trebuia să plăteşti 2 lei să-ţi scoţi puţa să faci pipi la wc-ul lor. Aşa nu faci turism, oricât de frumoasă e zona.

“Daniel, they don’t have water to boil and make a tea? Fantastico! And you have to pay to go to the toilet? Come e possibile?” Încearcă să dai răspunsuri la întrebările legate de aceste anomalii, astfel încât să dea oarecum bine.

Apoi am făcut imprudenţa să o luam spre Barajul Vidraru. Mare greşeală! Voi să nu o faceţi. În afară de nervi, cu altceva nu o să vă alegeţi. Să nu fiu înţeles greşit. Deşi zona este superbă, după un drum pentru care momentan nu găsesc expresia negativă potrivită care să-l descrie, când ajungi la baraj numai chef de poze şi de plimbat de colo colo nu mai ai. La un moment dat, m-am uitat în oglinda retrovizoare, iar privirile noastre s-au intersectat. Li se citea groaza de pe retină. Probabil dacă urmăreau presa din România de acum ceva vreme în legătură cu ambulanţele colectoare de organe, se aşteptau în orice clipă să apară una. În filmele de groază în care îşi face de cap un dement cu o drujbă pornită sau un altul cu o coasă perfect ascuţită, peisajul e mult mai prietenos.

“Daniel, this is a road? Because it doesn’t looks like one. You’re an iron man. I don`t know how do you still resist and you can be so calm.”

După ce am scăpat de gropile de pe Transfăgărăşan, am ajuns pe Valea Oltului. Un viaduct este în reparaţii şi se circulă pe un singur sens. Am fost primii opriţi la semafor, iar băiatul e acolo mi-a explicat că e mai bine să opresc motorul, pentru că o să stăm cam 12-15 minute. Un accident care avusese loc cu câteva ore înainte la Brezoi, a dat peste cap tot traficul şi după 3 ore nu reuşiseră să îl regleze. Le-am explicat băieţilor care e situaţia, că vom face o pauză, iar replica lor a fost “Ok, it’s a good thing. They work and repair the road. Maybe the other road doesn’t look so awful if someone works and repairs it.” Când au început să vină maşinile de pe cealaltă parte, în momentul în care treceau pe lângă drumari, le arătau degetul mijlociu, înjurau, urlau şi claxonau. Cei doi s-au uitat unul spre celălalt, au înghiţit în sec, apoi ne-au zis “Very nervous people. Let’s hope that they will not stop.” După ce ne-am pus în mişcare, am înţeles frustrarea şi nervii şoferilor. Coloana se întindea pe 10 km.

Nici nu e de mirare că unii străini evită România sau cei care se încumetă să o viziteze, rămân cu imagini, amintiri şi gesturi nu foarte plăcute. Noroc cu ospitalitatea cu care sunt binecunoscuţi românii. Ea ne mai salvează. De fapt este singura care ne salvează.

By • călătorii • 22 • Tags: , , , , , ,