Apr 30 2011
Pregătiri pentru marea frigăruie
Pe 28 mai la Cluj se va realiza cea mai mare frigăruie, una de 100 metri care o va bate la fund pe cea de 70 de metri omologată de Cartea Recordurilor ca fiind cea mai mare frigăruie în linie dreaptă. Afirmaţia de mai înainte se bazează pe declaraţia publică a lui Alex Bartiş, care a găsit ceva date, că altfel nu se aventura în public cu un asemenea link. 😀 În plus s-a angajat că va pune la dispoziţie sursa, aşa că eu mă consider de pe acum acoperit.
O frigăruie de asemenea dimensiuni va fi greu de realizat, dar nu imposibil. Adi Hădean va coordona armata de bloggeri clujeni şi împreună vom realiza un nou record. Chiar dacă acesta nu va fi omologat de o comisie specială a Cărţii Recordurilor, îl vom omologa noi şi vom fi mândri de el.
Ardeleni suntem şi nouă nu ne prea plac lucrurile făcute în grabă, aşa că ne-am adunat vineri să punem frigăruia la cale, să aflăm ce anume avem deja şi de ce mai avem nevoie şi cam ce trebuie să facă fiecare, dar surpriza a venit din partea gazdei IrishMusicPub, care ne-a încântat papilele gustative cu 100 de mici frigărui aromate şi condimentate, că nici muştar nu ne-a mai trebuit.
No numa priviţi cât de bine arată.
De menţionat faptul că poza a fost realizată de Marian Hurducaş, cu noul său telefon diştept, de care se pare că deocamdată se simte ruşinat. Nu trebe măi, chiar nu trebe. Şi io mi-aş dori unu, dar… fiecare după posibilităţi.
Şi când îmi amintesc că marea frigăruie va fi realizată după gustul şi aroma celor devorate pe nerăsuflate de noi în vinerea obişnuită a unei săptămâni, parcă îmi doresc să văd gata mâine frigăruia de 100 de metri. Dar ce vorbesc eu? Ia amu ni aş vrea 😀
Daniel Rus
Apr 30, 2011 @ 08:28:23
Pregătiri pentru marea frigăruie | Daniel Rus http://t.co/Tkaxh7Z via @danielrus
Dragos Mone
Apr 30, 2011 @ 15:48:04
Pregătiri pentru marea frigăruie | Daniel Rus http://t.co/ux6b2lc via @danielrus
Ivan Mihaela
Apr 30, 2011 @ 15:51:30
Pregătiri pentru marea frigăruie | Daniel Rus http://t.co/945zrRV via @danielrus