Cluj Napoca

Muzeul Farmaciei prezent pe Cluj Arena

Singurul lucru pe care l-am urmărit când am început să scriu pe blog despre Muzeul Farmaciei a fost să încerc, atât cât am putut, să îl fac cunoscut celor care mă citesc. Totuşi am considerat că nu e suficient. Şi atunci mi-a venit o idee nebună “Cum ar fi ca Muzeul Farmaciei să aibă banner pe Cluj Arena?”. Am(…)

Muzeul Farmaciei prezent pe…

Singurul lucru pe care l-am urmărit când am început să scriu pe blog despre Muzeul Farmaciei a fost să încerc, atât cât am putut, să îl fac cunoscut celor care mă citesc. Totuşi am considerat că nu e suficient. Şi atunci mi-a venit o idee nebună. Am făcut rost de numerele de telefon ale oamenilor(…)

Luna şi problema

Vă povesteam aici despre micile probleme apărute la iluminarea Podului Elisabeta la nici o lună de la darea în folosinţă de după procesul de renovare. După o altă lună de la apariţia acestora, în loc să se remedieze, problemele s-au amplificat. Astfel, la începutul acestei săptămâni, am observat că pe jumatate din pod nu mai(…)

Comoara din oraşul tău

Sunt atâtea locuri speciale pe lângă care trecem zi de zi fără să conştientizăm valoarea lor. Sub diferite pretexte amânăm să le cunoaştem, să le descoperim, să le aflăm secretele. Uneori e de vină timpul, alteori e de vină programul de muncă, dar de cele mai multe ori e de vină indiferenţa. Altfel nu îmi(…)

S-au întors acasă

Ieri pe malul Someşului a fost sărbătoare. Toată suflarea în alb-negru s-a întors acasă. Ioan Gyuri Pascu în rol de profesor de istorie a prezentat o scurtă lecţie a ceea ce a însemnat şi înseamnă U. Apoi a chemat acasă, rând pe rând, viitorul Universităţii reprezentat de centrul de copii şi juniorii, generaţia de aur(…)

Dan Petrescu vine să predea ştafeta, după 3 ani, Universităţii?

În familia “U” este sărbătoare. După 3 ani şi 9 etape din acest campionat, echipa de fotbal Universitatea Cluj se întoarce acasă, acolo unde îi este locul. Au fost 3 ani grei pentru jucători, dar mai ales pentru suporteri. Acum Universitatea Cluj are casă nouă, pe care o inaugurează printr-un meci in compania echipei conduse de(…)

De ce nu “Click de Cluj”?

La o discuţie avută cu unul dintre jurnaliştii clujeni, am aflat că oraşul Cluj Napoca este oraşul cu cel mai mare număr de publicaţii de ştiri on-line. Pe o astfel de piaţă Fără avea în spate un trust de presă puternic, este destul de greu să rămâi pe o astfel de piaţă pentru că e(…)

Universitatea Cluj se întoarce acasă! Fii alături de ea!

update: Am aşteptat în zadar comentariul lui Vasile Manu, care îşi dorea un bilet la meci. Nu a vrut, asta e. Câştigătorii mei sunt Flaviutza şi Marius. Sper ca şi ceilalţi să fiţi prezenţi la meci să vă bucuraţi de spectacolul din tribune şi de cel din iarbă. Acum 3 ani, pe 13 octombrie m-am(…)

Podul Elisabeta, iluminat şi nu prea

Nu a trecut nici măcar o lună de la finalizarea lucrărilor de reparaţii la Podul Elisabeta şi deja sunt probleme. După ce am scris aici despre modul în care s-au montat scândurile podelei, se pare că a apărut o nouă problemă. Nu ştiu cum se face că tot eu sunt cel care o observă şi(…)

Podul Elisabeta, seiful iubirii clujene

După modelul îndrăgostiţilor care locuiesc sau vizitează Florenţa şi clujenii îşi manifestă sentimentele de dragoste prin intermediul lacătelor care simbolizează iubirea veşnică, iar într-o lume plină de ură şi frustrări, nu poate fi decât un lucru bun. Astfel Podul Elisabeta devine un simbol al iubirii în urbea de pe Someş. Tweet