Sătul de fumurile voastre

Recent, lectorul universitar de la USAMV Cluj-Napoca, Mihai Cucerzan, a venit cu o propunere care a stârnit multe controverse: Clujul, primul oraş în care fumatul să fie interzis în toate spaţiile publice închise. A reușit pentru a nu știu câta oară să împartă lumea în cele două fronturi: fumători și nefumători.

gandul.info

Din punctul meu de vedere, deși mi-aș dori, nu cred că se va putea realiza așa ceva în viitorul apropiat. Îmi amintesc de vremea când în benzinăriile OMV s-a interzis fumatul. Lumea își lua o cafea, și în lipsa unei scrumiere, folosea farfuria ceștii de cafea pe post de scrumieră. Nimeni nu zicea nimic. A, ba da. Exista, totuşi, o măsură. Li se atrăgea atenția că fumează pe propria răspundere. Aţi râs? Eu da.

Cu toate astea, s-ar putea face altceva. Mai bine zis patronii de localuri ar putea face ceva. Să luam cazul lanțului Janis, din Cluj-Napoca. Domnul Adrian Munteanu ar putea decide ca de la 1 februarie, Casa Tauffer, să zicem, să devină localul în care fumatul să fie interzis. Ce ar avea de pierdut? Mai nimic, aș zice eu. Sau, poate, dimpotrivă, ar avea de câștigat. Ar atrage clienții care, poate, nu i-au trecut pragul localurilor tocmai pentru că nu le place să pută a fum de țigară după 30 de minute de stat la o poveste cu cineva.

Bineînțeles că s-ar putea merge până la a obliga acești patroni, prin lege, ca din 3 localuri deținute, cel puțin unul să fie pentru nefumători. Doar că e mai bine când lumea conștientizează că unele lucruri nu sunt bune și le corectează, decât dacă i le impune cineva.

În acest moment, putem spune că nefumătorii sunt victime. Victimele fumătorilor. Toate acestea sunt permise de localuri, care astfel devin oarecum, alături de fumători, persecutori. Dacă ar veni o lege ca cea de mai sus, ea s-ar transforma in salvatorul nefumătorilor, al victimelor. Doar că în acest fel, proprietarii localurilor şi fumătorii s-ar transforma peste noapte din persecutori în victime, iar victimele de până acum în persecutori. Şi nu e bine. Deloc. Poate pseudo-analiza asta e forţată, dar cine vrea, înţelege ce am vrut să subliniez.

Tocmai de asta, părerea mea e că astfel de paşi ar trebui începuţi tocmai de patroni lanţurilor de localuri.