Reclamați, reclamați, însă mare grijă unde o faceți!

Neagră de furie că nici după două luni de la depunerea sesizării nu a primit un răspuns, doamna C decise că e timpul să-l primească personal, profitând de ziua liberă dată de firmă. După ce trecu prin câteva filtre, unul pentru alcool, unul pentru dulciuri și altul pentru tutun, pentru a se asigura că scopul vizitei este cel declarat, și nu mituirea unui angajat, doamna C a fost nevoită să treacă și pe la ultimul filtru, un ciobănesc german. Neamțu, specializat în detectarea a 57,69 mirosuri diferite, a mirosit-o începând de la piciorul stâng, urcând cu nasul fin pe pulpa doamnei C, continuând cu coapsa acesteia, s-a oprit preț de câteva secunde la intersecția cu piciorul drept, moment în care doamna C a scos, involuntar, un geamăt scurt, dar foarte convingător. În sfârșit, după ce Neamțu lătră scurt și-și flutură coada, semn că totul este în regulă, doamna C, roșie în obrăjori și cu un zâmbet de satisfacție, putu să-și continue drumul.

Găsi rapid biroul de reclamații, ciocăni scurt și intră.

-Bună ziua, am o problemă și sper să o soluționăm azi.

-Bună ziua, îi răspunse Tina, șefa biroului de reclamații. Vom face tot posibilul să plecați satisfăcută de la noi, continuă Tina pe un ton vesel.

-Am o presimțire că așa va fi, spuse doamna C zâmbind, mai ales că încă de la intrare lucrurile au luat-o în această direcție. Să vă spun pe scurt când și pentru ce am făcut reclamația.

Apoi cu o viteză pe care ar invidia-o chiar și Ilie Dobre începu să-și spună necazul.

-Acum două luni am trimis o sesizare prin care îmi exprimam nemulțumirea vizavi de angajatul dumneavoastră, Baciu Viorel, care în loc să-mi prelungească abonamentul de parcare, m-a pus să completez o cerere în acest sens. Această cerere urma să intre la analiză, dar intre timp, pe motiv că nu mi-am prelungit abonamentul de parcare, acesta a fost repartizat unui vecin, cu care am avut niște clinciuri…

Tina o ascultă cu atenție, încercă fără succes s-o întrerupă de câteva ori, iar apoi se lăsă relaxată pe spătarul scaunului.

-… și de care am aflat că e văr primar cu angajatul care m-a pus să fac cererea pentru atribuirea unui loc de parcare. Vă dați seama că s-au înțeles să mă saboteze, să mă lase fără loc de parcare după cinci ani în care nu am întârziat cu plata nici măcar o zi. Acum sunt nevoită să caut și câte 20 de minute loc de parcare, seara, pe la ora 21, când ajung de la muncă. Păi e posibil așa ceva? Vreau să mi se facă dreptate. Vreau să-mi primesc locul de parcare înapoi, pentru că nu a fost vina mea. Ce vină am eu că Baciu Viorel nu mi-a încasat bani și m-a pus să fac o cerere de care nu era nevoie? Vă rog să mă ajutați, iar solicitarea mea să fie rezolvată în mod favorabil.

Profitând de pauza pe care doamna C o făcu după cele 20 de secunde în care a vorbit continuu, se ridică și-i spuse:

-Vă rog să veniți puțin cu mine!

O luă de mână și o duse lângă geam. Îl deschise larg și-i spuse doamnei C:

-Nu-i așa că e o zi frumoasă? Haideți să admirăm puțin peisajul!

În acel moment, doamna C, foarte confuză (nu confuzată, da?) de ceea ce tocmai auzise, privi afară, făcu ochii mari cât cepele și exclamă:

-Vai, nici nu mi-am dat seama până acum că în orașul nostru mai există o clădire care seamănă perfect cu Primăria!