Clujul, oraşul în care oamenii cu bani s-au ascuns

Pot să-i înțeleg pe cei care sunt revoltați de schimbarea de la U Cluj, pot să-i înțeleg pe cei care se simt jigniți de asocierea unui simbol universitar cu aceeași persoană care a pozat în Playboy sau care a sprijinit-o pe Oana Zăvoranu asociindu-și imaginea cu a ei, pot să-i înțeleg pe cei care privesc cu îngrijorare la viitorul acestui club, pot să-i înțeleg pe cei care au început să facă conexiuni între U și Steaua. Cred că se poate vorbi aici de majoritatea suporterilor U Cluj.

În schimb, nu pot să-i înțeleg pe cei care se includ în acest grup, dar care și-au permis să lase să se întâmple asta. Unde sunt bogaţii Clujului? Unde sunt profesorii universitari, rectorii, academicienii, jurnaliştii, care trebuiau să îşi declare public susţinerea unui posibil viitor investitor clujean, în momentul în care s-a vehiculat plecarea lui Walter, astfel încât acel om să nu se simtă singur, să nu ajungă în situaţia de a rămâne prieten doar cu şoferul şi femeia care aduce cafeaua?

Nu sunt un suporter fanatic, nu sunt genul “mamă te iubesc, dar nu ca pe U”, nu știu ce se va întâmpla, dar ca în orice situație, trebuie să acordam prezumpția de nevinovăție. Cel puțin în teorie Walter a plecat și i-a luat locul Ana Maria Prodan. Normal ar fi să avem puţină răbdare, să vedem încotro o vor lua lucrurile, iar mai apoi să tragem concluzii. Nu e ca şi cum în acest moment s-ar mai putea schimba ceva. Iar a arunca nişte răutăţi, posibil gratuite, nu face deloc bine clubului.

Deşi pentru mulţi U este un stil de viaţă, pentru alţii e doar o afacere.