U Cluj – CFR Cluj, meciul orgoliilor

Vineri, 18 mai, începând cu ora 21:30 se va scrie o nouă filă în istoria confruntărilor directe dintre Universitatea Cluj și CFR 1907. Este meciul pentru care unii se pregătesc un an întreg, este meciul orgoliilor locale, al suporterilor, al declarațiilor conducătorilor, dar cel mai important, poate fi meciul care decide titlul. Cu toate astea,(…)

Mai trebuie doar să înceapă meciurile la Cupa Liceelor

Cupa Liceelor este cea mai populară competiţie şcolară care pune faţă în faţă cei mai buni elevi fotbalişti ai liceelor clujene. Dar asta cred că ştiaţi deja. S-au stabilit grupele şi programul (au fost şi mici modificări din cauza omiterii unui liceu la tragerea la sorţi sau a orei de disputare a unor meciuri), există un(…)

Povestea neștiută a gestului lui Cadu

După gestul nesăbuit a lui Cadu de a sări panourile publicitare și a alerga înspre galeria celor de la U Cluj după marcarea golului din penalty, l-am contactat telefonic pentru a-l întreba ce a fost în capul său de a reacționat așa. Într-un final a acceptat să ne spună câteva cuvinte. ”Deși mulți au declarat(…)

Prima ploaie serioasă a scos la iveală problemele din Parcul Central

De fiecare dată când trec prin sau pe lângă Parcul Central mă uit la copacii care parcă nu-s copaci. Parcă-s nişte beţe lungi şi groase pe care au crescut ici şi colo câteva bucăţi de muşchi care indică nordul. Azi m-am uitat în jos. Nu după bani, că sunt şanse spre zero să găseşti aşa(…)

U Cluj trebuie să aibă voință să câștige

Mai e puțin și se termină și această ediție de campionat, umbrită din nou de erori de arbitraj, de meciuri de culise și declarații care nu își au locul înaintea unei confruntări sportive. Cu toate acestea, să încercăm să ne bucurăm de fotbal și de plăcerile pe care le oferă, marți, 15 mai, de la(…)

Impulsul care a schimbat un destin

Deşi trebuia să intuiască faptul că merită să fie pe scena Românii au talent, se pare că mentalistul nostru a avut nevoie de un impuls. Într-un final a cedat. Şi foarte bine a făcut. A ajuns unde trebuia să ajungă, a uimit milioane de români, a ţinut cu sufletul la gură mii de persoane, a(…)

Furculiţa – bagheta magică

Vă amintiţi de zânul de la BT, ăla simpatic cu baghetuţă şi fustiţă? Bun. Acum înlocuiţi zânul cu o zebră. Ieri, pe la ora 9, am deschis puţin Facebook-ul. Suficient cât să văd o poză, care să-mi pună la lucru papilele gusative. Îmi ploua în gură. Mesajul era simplu: “Cum să nu pofteşti la aşa(…)

Avem iubitori ai balonului oval în Cluj?

Federația Română de Rugby, Asociația Județeană de Rugby și Clubul Sportiv Școlar Viitorul vă invită la conferința de presă organizată vineri, 11 mai 2011, ora 12.00, la Sala Sporturilor “Horia Demian”. Tema conferinței este organizarea Turneului Final de Rugby U17, în premieră pentru judetul Cluj, la Cluj-Napoca și Câmpia Turzii. Așadar, dacă v-ați săturat de sportul rege, de scandalurile(…)

Tina despre finala Europa League

– Ai auzit? Nu știu câte zeci de avioane cu străini au aterizat la București. A început să se miște turismul? îl întrebă Tina pe Ghiță. – Nu, e finala Europa League, îi răspunse Ghiță. – Uaaa! Și se joacă la noooi?! – Da, pe Național Arena. Tăcere timp de 3 secunde: – Păi şi(…)

Așa Da despre Așa NU

Psihologia inversă funcționează în cele mai multe cazuri. Tweet