Mesaj către liceeni

Azi la Cluj, cei 8 elevi care au luat bacalaureatul cu nota 10 au fost premiaţi cu câte un iPad 2 de către prefectul judeţului.

Voi încerca să mă feresc de afirmaţii de genul “este normal” sau “nu e normal” ce s-a întâmplat, pentru că atâta timp cât Adrian Simionescu aka Adi de Vito declara recent că nu i se pare normal ca cineva să fie interesat de câţi bani primeşte el la o cântare sau unei persoane de meserie asistat social i se pare firesc să primească ajutorul de la stat chiar dacă suferă doar de boala trândăveală cronică, normalitatea este privită de fiecare în funcţie de care parte a interesului se găseşte.

Recunosc că iniţial m-am revoltat “Cum dom’le aşa ceva!”, dar apoi am început să privesc lucrurile altfel. Mi se pare foarte tare că se pune accent pe lucrurile pozitive. Iar acesta, să mă scuzaţi, este un lucru pozitiv. Se încurajează învătătura şi cunoştinţele , iar aceasta este (…se pare că nu pot…) o normalitate. Ce nu este normal, e că nu se întâmplă mai des, pentru că atâta timp cât se premiază suplimentar un jucător de fotbal pentru că aleargă după o minge şi mai dă şi cu piciorul în ea, când e vorba de premierea intelectului nici măcar nu ar trebui să ridicăm probleme de normalitate sau anormalitate (…v-am spus că nu pot…).

A declara că nota 10 la bac e o normalitate înseamnă subestimare, iar pentru cei care încă susţin contrariul, îmi cer scuze pentru anormalitatea mea. Şi nu pentru că gândesc aşa, ci pentru că nu am luat 10 la bac. Am luat doar 8,80. Atât am putut. Îmi cer scuze că în ochii lor sunt cu 1,20 sub cota de normalitate.

Ştiu că se puteau face multe lucruri cu echivalentul în bani ai iPad-urilor, ştiu că sunt mulţi oameni care au nevoie de o asemenea sumă ca de aer, dar mereu vor fi situaţii disperate care să necesite sume mari de bani pentru rezolvare. Aşa că din când în când e bine că se întâmplă şi câte o premiere de acest fel.

Şi să nu uităm, nota 10 înseamnă performanţă nu normalitate.

O altfel de părere puteţi citi aici.