Ce aveţi cu berea fără alcool?

De foarte multe ori mi-a fost dat să aud “Bere fără alcool? Aia nu e bere. E pişu.” sau “Decât bere fără alcool, mai bine apă sau nu beau deloc.”, dar sunt convins că nu sunt singurul.

Pe vremea când locuiam la Oradea, de regulă ieşeam în oraş cu 2 prieteni. Cum amândoi aveau maşină şi fiecare venea cu ea, nu se consuma alcool, pentru că de unul singur nu avea nici un farmec. 😀 Eu o dădeam pe cole sau ape cu bule, ei pe beri fără alcool.

Într-o zi scena s-a repetat: ieşire în trei cu două maşini. Când a venit ospătăriţa să ne ia comanda, unul dintre ei a zis “O Stella fără alcool.”, celălalt “Treceţi două.”, s-au uitat spre mine şi fără să stau pe gânduri am zis “Aduceţi trei. Dacă voi beţi fără, beau şi eu.”. De atunci am început să beau şi bere fără alcool şi contrar poveştilor pe care le-am auzit până atunci, mi-a plăcut şi îmi place.

 

Nici până acum nu m-am lămurit de ce un bărbat refuză până şi ideea de a bea bere fără alcool. Nu-i ruşine. Eu aşa zic şi mă bazez pe faptul că Dan Ciulea, Dragoş Mone, Marian Hurducaş, Vasile Manu, Zicu sau oricine mai ajunge aici şi doreşte să mă lămurească cum stă treaba cu berea fără alcool, o va face.

Ce părere ai despre berea fără alcool?

View Results

Loading ... Loading ...