Ieri în Cluj

1. Ovidiu Blag a lansat cartea Din Cluj se vede altfel, iar evenimentul a avut loc în Foaierul Casei Universitarilor. Îmbrăcat la 4 ace, preocupat ca totul să decurga bine şi înconjurat de o mulţime de oameni apropiaţi, Ovidiu a fost vizibil emoţionat, aşa cum până acum eu nu l-am mai văzut. I-am analizat reacţiile cu Bogdan Roşca, Dan Olteanu şi Tibi Fărcaş, dar nu pot spune mai multe. 😀 Cu siguranţă vom discuta pe marginea lansării la alergarea de sâmbătă, la care de această dată sper să ajung şi eu. Încă el nu a scris despre cum a trăit evenimentul, dar imediat ce o va face vă dau link.

A fost un eveniment reuşit, au fost emoţii, au fost apaluze generoase îndreptate spre Ovidiu după fiecare discurs al invitaţilor săi, a fost aşa cum trebuia să fie. Felul cum a trăit autorul această lansare de carte, poate fi citit aici. Nu-mi rămâne decât să vă invit să cumpăraţi cartea. Lectură plăcută!

2. S-a jucat meciul CFR Cluj – U Cluj terminat la egalitate 1 – 1, ambele goluri fiind validate în urma unor erori de arbitraj. Doar că nu despre asta voiam să scriu. Imediat după evenimentul de la punctul anterior, am mers pe Eroilor împreună cu Nicuşor Ciorbă, redactor sportiv la Foaia Transilvană, să vedem cum se manifestă suporterii echipei U Cluj înaintea meciului cu CFR Cluj şi ce se întâmplă pe acolo. Nu ştiu cine se ocupă de imaginea Clubului Universitatea, dar cred că se putea face o mişcare inteligentă care dădea cu plus la imagine. Era suficient ca autocarul cu jucătorii lui U să îşi facă apariţia pentru 10-15 minute la locul de întâlnire al suporterilor. O poză de grup, un discurs care să facă apel la calm, având în vedere că era şi un meci al orgoliilor şi ambiţiilor, cred că avea o însemnătate enormă pentru orice susţinător al echipei. Mă înşel?

E fain la Cluj, iar cine nu mă crede este invitat să trăiască pe pielea lui. E loc pentru toată lumea. 😀