About

Posts by :

Popor de plângăcioşi

Încă nu am găsit o explicaţie pentru acest fenomen, dar îl întâlnesc la tot pasul. Îi aud mereu pe unii sau pe alţii plângându-se ba că nu au bani, dar îşi permit să meargă în concediu în fiecare an; ba că i-au furat arbitrii, dar nu au jucat nimic; ba că guvernanţii şi preşedintele sunt(…)

Eşti din Cluj?

Dacă da, poţi face o faptă bună! Tweet

Vai ş-amar de gusturile muierilor

De ceva timp, pe ziare.com s-a făcut un clasament al celor mai sexi prezentatori tv din ţară. A ieşit cum era de aşteptat cu Mircea Badea pe locul întâi. Cine altcineva? El iese pe primul loc în orice top. Condiţia minimă necesară este să fie printre concurenţi. Nu bag mâna în foc că nu iese(…)

Mai avem nevoie de ei?

Bine că echipa naţională de vedete într-ale datului cu piciorul în minge nu e plătită din bugetul de stat! Ar fi doar o altă companie falimentară. E ca un guvern care promite si dă speranţe la fiecare început de drum, ca apoi singura activitate să fie găsirea de soluţii scuze. Tweet

Am caşchetă, o las unde vreau

De fiecare dată când maşinile poliţiei sunt filmate sau fotografiate încălcând regulile de circulaţie, apare nenea sau tanti purtător de cuvânt cu explicaţia că sunt în misiune. Care o fi fost misiunea lor aici? Şi dacă sunt în misiune, e greu să lase maşina aia fără să încurce pe alţii? La nici 50m mai jos,(…)

Avem o ţară frumoasă…

Ştiu continuarea la care vă gandiţi mulţi dintre voi. La mine lucrurile stau altfel, iar continuarea ar fi: păcat că nu e descoperită. Câţi dintre voi ştiu toate locurile frumoase pe o rază de 50km de locul în care vă petreceţi majoritatea timpului, care merită vizitate? Mi-aş dori să fiţi cât mai mulţi. Un asemenea(…)

Fotocaricatura

Pentru asta îi mulţumesc designerului. Tweet

Pentru voi nu există semnul ăsta?

Dacă un şofer parchează neregulamentar şi se întâmplă să fie fata lui tata sau o persoană publică, toţi jurnaliştii sar ca picuraţi cu ceară să ne arate, să critice şi să se revolte cum domle aşa ceva?! Încă nu am văzut/citit nicăieri revolta jurnaliştilor vizavi de hingherii din Cluj, care merg fără jenă pe interzis(…)

Exact ce ne lipsea: o nouă isterie

Nici nu am uitat isteria creată de gripa porcină, că acum e ţânţarul în prim plan. Vine de undeva şi are asupra lui un virus periculos, pentru care nu există vaccin sau tratament. (Aveţi o lămâie?) Două persoane în vârstă au murit deja. Acestea sufereau şi de alte boli. Vă sună cunoscut? Aşa a început(…)

074….cine?

Vasile (dar la fel de bine putea fi Ion, Gică sau Janos) este trimis de firma la care prestează, în Felix la un training. După un Vai draga mea, ce rău îmi pare că nu îţi poţi lua liber să vii cu mine, să profităm de zilele astea, că la cum stăm cu banii, ăsta(…)