Cu cât era mai scump dacă era bine făcut?

Nu știu dacă cineva s-a bucurat mai mult decât mine când am văzut că, într-un final, Primăria și-a pus costumul sexy de menajeră, a luat pămătuful și s-a apucat să șteargă praful așezat peste Aleea Scărilor, calea de acces spre una din cele mai frumoase zone ale Clujului, Cetățuia. M-am bucurat, dar asta nu înseamnă că asta a adus automat după sine și o mulțumire. Bine, hai să nu fiu 100% rău. Sunt oarecum mulțumit de felul cum arată, însă se putea face mai bine. Mult mai bine!

Nu am nici o calificare când vine vorba de domeniul construcțiilor, însă știu că, cel puțin din punct de vedere estetic, când construiești o scară, colțul ar cam trebui să fie un unghi drept, iar muchiile treptelor trebuie să fie paralele pe toată lungimea aflată în linie dreaptă. Adică fix ce nu au respectat cei care s-au ocupat de reabilitarea scărilor.

Cu o foaie, o ruletă, un pix și un calculator cu funcțiile de bază, în condițiile în care plăcile utilizate au formă de pătrat, iar calea de acces este dreptunghiulară, aceste scări puteau fi, vorba aia, nekermann, fără bucăți tăiate oblic și fășii de plăci așezate să umple locul până la bordură. În urma unui simplu calcul se putea lua decizia de lărgire sau îngustare a aleii astfel încât între cele două borduri să fie așezate doar bucăți întregi.

20150115_154724 20150115_154733 20150115_154743

20150115_154803 20150115_154814 20150115_154821

20150115_154827 20150115_154927(0) 20150115_154936

20150115_154952 20150115_154955 20150115_155026

Am fost curios să aflu cine a executat lucrarea, care a fost suma plătită și cine a participat la recepția lucrării. Datele le-am aflat în urma unei solicitări trimise pe adresa de e-mail a Primăriei. Astfel de reabilitare s-a ocupat Asocierea SC Diferit  SRL – SC Kiat SRL, valoarea lucrării a fost de 399.000 lei fără TVA, are o garanție de 3 ani, iar recepția a fost făcută de o comisie formată din 9 membri din cadrul Primăriei, inclusiv conducerea. Din punctul meu de vedere participarea comisiei a fost fix degeaba, cât timp nici unul dintre cei 9 nu a ridicat două întrebări simplă: De ce marginile nu sunt în line dreaptă? și De ce treptele nu sunt perpendiculare pe margini? 

E bine că lucrarea are o garanție de 3 ani, dar dacă deja a fost nevoie de lucrări de reparație (și nu e prima dată), cam cât de bine a fost executată?

Poate sunt eu prea fixat pe unele chestii. Sau poate sunt un veritabil Gică Contra. Acum stau să mă întreb cu cât ar fi costat mai mult această lucrare dacă în caietul de sarcini ar fi fost cuprinsă obligativitatea utilizării unei foi, a unui pix, a unei rulete și a unui calculator cu funcțiile de bază?!

PS: Am fost rugat să le semnalez orice deficiențe. Consider că tocmai am făcut-o.