Jan 16 2013
Poftiți la carduri de fidelizare!
Eram într-o librărie din Cluj. Aveam două cărți pe care intenționam să le cumpărăm, moment în care am văzut scris pe perete, în spatele vânzătoarei, pe o foaie A4, ceva legat de un card de fidelizare. În condițiile în care cu o lună înainte am mai cumpărat o carte de la ei, intenționam să fim clienții lor și pe viitor, iar o reducere, cât o fi ea, de 5 sau 10%, era binevenită, am întrebat.
-Care sunt condițiile pentru a obține un card de fidelizare?
-Trebuie să cumpărați de minim 200 lei! a venit prompt răspunsul.
-Aha, am zis noi, am plătit cele două cărți și am plecat.
Acum stau să mă gândesc. Cei care procedează în acest fel, de fapt ce urmăresc? Să își fidelizeze clienții sau să facă niște bani, imediat, pe seama colecționarilor de carduri?
În condițiile în care nu vrei avioane, ci doar să citești o carte, la prețul de 25-30 lei ar trebui să cumperi vreo 7-8 cărți ca să devii posesor de card. Când ai cumpărat ultima dată 7-8 cărți? Eu, niciodată.
Vrei să rămân clientul tău? Procedează ca atare. Dă-mi un card din ăsta și zi-mi că trebuie să acumulez cumpărături în valoare de 200 lei ca să beneficiez mai apoi de reducerea aia de 5 sau 10%. Atunci, cu siguranță următoarea carte pe care o voi cumpăra va fi de la tine. În caz contrar, poate următoarea o voi cumpăra de la librăria de peste drum sau online.