Dec 19 2012
Groparu și peștele
Într-o zi, mă sună Groparu disperat:
-Mo, când mergi la Galați? Că îmi trebe niște pește.
-De Crăciun, îi zic eu.
-Dar te întorci până la Revelion? Că nu vreau să mă crăcănez dintr-un an în altul fără să am între dinți o bucată de somn, știucă sau măcar caras, continuă el pe același ton disperat.
-Da, mă, mă întorc. Nu te las eu la greu. Dar ar fi tare minunat, chiar sublim, dacă mi-ai aduce o geantă termoizolantă, că 9 ore cu peștele în mașină, nu mi-a fi tare comod.
-Sigur, ticule! Se rezolvă. Vii la dineul oferit de Primărie presei, bloggerilor și nouă?
-Vin. Adu geanta acolo.
-Perfect, conchide el.
Am stabilit, am stabilit! În ziua cu pricina, mă deplasez în Parcul Central, la clădirea Cazino, dar aștept frumos afară, să intru odată cu Groparu, să fie mai multe priviri aținite înspre ușă, să mă simt și eu important. Când apare ăsta al meu, să cad în fund, nu alta. Era tras la 4 ace, cu costum, pantalon la dungă și spânzurat cu o cravată, a cărui nod nu-l lăsa să privească mai jos de linia orizontului, așa imens era.
Io pufnesc în râs și mă uit în jos. El se uită la mine și nu înțelege. Nu se poate uita în jos din cauza nodului de la cravată.
-Am călcat în ceva? mă întrebă el speriat.
-Nu, mă, mă râd de ținuta ta. Vii echipat în costum să-mi aduci geanta pentru pește?!
-Da, mă! Nu știi că pentru mine peștele e religie? Trebuia să mă îmbrac în hainele de biserică.
Ne liniștim, luăm poziții de oameni serioși, intrăm, ciocnim cu primaru, mâncăm, bem, ne simțim bine, ne uităm puțin la Filmul Usturoi și apoi ne îndreptăm spre ieșire.
Groparu mi-a întins geanta, apoi cu o mișcare de pește răpitor o trase înspre el.
-Stai, mă, că parcă e ceva în ea.
Când o deschise, toată zăpada de pe o rază de 5 m se topi instant. Noi ne-am dat capetele pe spate împise cu forța de suflul exploziei olfactive. Uitase înauntru o plasă, în care era un pește.
-No, mă, și nu știam de ce nu mi-au ieșit peștii la numărătoare după ultima aventură din Deltă.
*Rușine celor care, citind titlul, s-au gândit la alt pește!
**Bă, Gropare, amu mă gândesc serios dacă să-ț mai aduc pește. Aci mi-ai scris numele de două ori și n-ai pus nici măcar un sfert de link. Păi se poate? Ia, pune mâna și numără câte link-uri ț-am dat io. 7 link-uri frumoase!
Groparu
Dec 19, 2012 @ 15:28:36
Fuuuuck, maaa, da’ amu îmi spui? Io eram convins că-ţi dădusem.
Amu tre’ să-ncerc să mai şi scot o replică inteligentă să mă scot, da-s încă prins în dilema ta cu titlu’.
A, şi încă ceva: SĂ ŞTIE TOATĂ LUMEA CĂ DANIEL RUS NU O PRIMIT DE LA MINE BANII DE GLOBURI PE CARE LE-AM PUS ÎN BRADUL PRIMĂRIEI, CARE VA FI DONAT LA NIŞTE COPII AMĂRÂŢI. N-O VRUT DEŞI AM INSISTAT VIOLENT CU JUMA’ DE GURĂ.
Aşa, să se ştie, na.
daniel rus
Dec 20, 2012 @ 07:55:07
Bine, ma, t-oi aduce… Da’ tu-l gatesti!
marius
Dec 20, 2012 @ 10:03:04
Da, mah, ai insistat ceva pentru banii pe glob, dar nu juma’ de ora ci cu JUMA’ de gura.
Acum am aflat si eu ce tranzactie era aia cu plasele cu peste, ca la momentul ala n-am priceput ce tot schimbati acolo intre voi.