Dec 15 2012
Dacă ar putea vorbi, ți-ar spune să-i iei acasă!
Când am ajuns la ei, au început să ne colinde. Unii demni de Lătratul României, alții cu mai puțin talent, dar cu suflet. Voiau să ne mulțumească pentru cadourile pe care le-am așezat sub brad.
Apoi, când ne-am apropiat de ei, ne-au încântat cu tumbe, fluturat de codițe și ridicări în două lăbuțe.
Chiar și veteranii de război au luat parte la paradă.
Apoi am văzut-o pe ea. O mogâldeață cât palma. Am mângâiat-o prin gard, m-a lins pe deget, apoi a mers glonț la poartă. Am deschis-o și am luat-o în brațe. S-a liniștit instant. Căuta să-și bage boticul sub haina mea și stătea lipită de mine ca timbrul de plic. Am privit-o. Cu ochii ei mici și negri mă fixa cu privirea. Voia să-mi spună ceva. Se chinuia să-mi transmită un mesaj. Am mângâiat-o și s-a înfipt și mai adânc cu boticul sub haina mea.
Dar trebuia să plecăm. Am luat-o și am încercat să o pun la loc, lângă colegii ei de apartament. În acel moment s-a agățat cu ghieruțele de mine, și-a curbat corpul ca o pisicuță, iar eu am început să mă cert de ce nu locuiesc la casă cu curte.
Dacă vreți să vi se topească sufletul la -5 grade, mergeți până la adăpostul din Turda!
Azi am dus 127 de kilograme de hrană uscată. Față de acum 2 ani, când adăpostul găzduia aproximativ 90 de suflete, nevoia de hrană este mult mai mare. Trăiesc cu speranța că turdenii vor aduna măcar oasele și le vor face o bucurie măcar după sărbători.
Dec 17, 2012 @ 10:59:48
Ma bucur tare ca am reusit sa facem coditele astea sa joace macar pentru putin :). La cat mai multe kilograme de papa si la cat mai multi catelusi adoptati!