Nov 10 2012
Facebook-ul și Twitter-ul au luat naştere la țară, la bunici, acum vreo 15 ani
Chiar dacă la vremea aia nu eram conştienţi, acum vreo 15 ani, luau naştere cele două mari reţele de socializare. Este adevărat că doar două săptămâni pe an, din 1 până în 15 august, dar asta e adevărul, Facebook-ul şi Twitter-ul au luat naştere la ţară, la bunici, acum vreo 15 ani.
În fiecare seară se ţineau slujbe la biserică, urmate de înconjurarea bisericii, de 3 ori. Lumea prezentă la procesiunea asta nu era prea atentă la ce zice diacul, pentru că interesul maxim era pentru flăcăii satului care, înarmați cu scai, îi aruncau în părul sau pe hainele fetelor. Aşa a luat naştere share-ul. Apoi, pe rând, câte unul se apropia de fata care-i făcea inima să-i sară din piept și o ajuta să scape de scaii din păr sau de pe haine. Bineînţeles ţinta principală era să o ajute să scape de cei ajunşi pe fundul ei. Puneau şi ei, în sfârşit, mâna pe cele lumeşti. Ăla era momentul în care fata primea semnale că ficiorul o place. Uneori fata era abordată de mai mulţi flăcăi, momente numai bune de mândrie că e plăcută. În fiecare seară îşi număra aprecierile, ceea ce mai târziu aveau să se numească like-uri. Vă dați seama că bătrânii erau mai atenți la aceste activități, decât la cele sfinte, pe care le executau mecanic, şi făceau tot felul de comentarii pe seama activităţiilor tinerilor.
În tot acest angrenaj, piesa principală era diacul. El mergea în fruntea alaiului, dând ture în jurul bisericii, iar enoriaşii îl urmau. Asa s-a născut follow-ul. El rostea bucăţi dintr-o cântare sau o rugăciune, iar toţi cei care îl urmăreau le continuau. Era legătura dintre ei. Replay-ul tocmai se născuse. Uneori se rosteau aceleaşi versuri din zeci de alte conturi. Scuze, piepturi. Le rosteau tare, şi deşi nu ştiau, în acele momente au pus bazele retweeturilor de azi. RT= rostit tare. Mai erau şi din ăia mai cu gaură în coperiş, care denaturau versurile share-uite oral de diac, creând astfel caterincă la eveniment. Ei sunt stămoşii trolilor.
Scopul diacului, susţinut de preot, era să influenţeze cât mai multă lume care să participe la slujbă, iar la procesiunea de înconjurare a bisericii să fie cât mai mulţi oameni în alaiul din spatele lui. Adică să aibă cât mai mulţi urmăritori. Followers, adică.
No, şi uite aşa, oamenii ăia, fără să-și dea seama, au pus bazele celor două mari reţele de socializare de azi.
Vă daţi seama că acum ar fi mult mai simplu? Toate astea s-ar putea face de acasă. Fetele și-ar pune pe Facebook poze cu hainele pe care ar urma să le îmbrace la biserică, băieţii le-ar da like-uri, private message cu “Ce faci pisi, te fac cu-n cico?” sau din contră ar face caterincă pe seama lor. Diacul ar posta versul cântării pe Twitter, cei prezenţi ar da replay, retweet, DM pentru lămuriri sau alte servicii. La final le-ar contabiliza pe toate şi le-ar prezenta într-un power point şefului de campanie.
Da, ştiu, mă aşteaptă cazanul…
