O lumânare vs. o brichetă

Au trecut şi Paştile. Un nou an, o nouă reprezentaţie a Bisericii Ortodoxe Române. O nouă etalare a indiferenţei faţă de problemele reale ale enoriaşilor. Într-o lume în care vieţile multor oameni depind de câteva mii sau zeci de mii de euro, s-au cheltuit o mulţime de bani pentru a aduce O LUMÂNARE aprinsă din Ierusalim.

În aceeaşi lume, aceeaşi biserică face apel la credincioşi să doneze pentru a ridica un monstru de clădire care se vrea a mântui neamul. Care neam? Conform DEX-ului, cuvântul “neam” înseamnă printre altele o “persoană care face parte din aceeași familie cu cineva”. Stau să mă întreb: când viaţa un membru al familiei depinde de o sumă de bani, îţi permiţi să cheltui acea sumă sau o parte din ea pe moftul de a avea O LUMÂNARE aprinsă în Ierusalim?

Curiozitatea m-a împins să aflu cât costă un drum Bucureşti-Ierusalim-Bucureşti cu avionul pentru 5 persoane, cu o perioadă de staţionare de 3 ore (trebuia să ofer câteva date). Preţul cerut pentru Cessna 506 a fost de 15.150 euro (?!?!?!) la o durată de zbor de 3 ore şi 15 minute pe sens şi de 13.980 euro (!?!?!?) pentru Beechcraft B 200 la o durată de zbor de 3 ore şi 30 minute pe sens.

Aşadar, s-au plătit aproximativ 15 mii de euro pentru fix ce putea face fiecare popă cu O BRICHETĂ. Foarte naşpa. Să dai banii ăştia pentru a aduce o lumânare aprinsă reprezintă sfidarea maximă pe care instituţia bisericii din România o poate face. Ce tradiţie? Ce repere morale? Ce rezonare cu problemele reale ale credincioşilor săi? Doar fală şi spectacol. Şi se mai iau de televiziuni!?!

Să înţeleg că flacăra din Ierusalim e mai bună? De ce? Pentru că e produsă într-un loc în care au acces doar câteva persoane, mărind în acest fel suspiciunea unui fals bine regizat şi menţinut de atâţia ani de biserică? Până la urmă e vorba de un simbol. Sau slujbele de înviere făcute pe vremea bunicilor nu au fost la fel de primite? Cred că din contră. Asta mă duce cu gândul apa sfinţită şi la împărtăşania oferită de aceeaşi popi. Dacă apa nu e bună? Dacă împărtăşania nu aduce iertarea? Nu ar trebui adusă cu avionul din altă parte? Cum ar veni, să fie de import?

Păi dacă e aşa, la ce mai avem nevoie de popi care nu sunt în stare să aprindă o lumânare pe care să o folosească simbolic la înviere?  Eu zic să renunţăm la ei şi să direcţionăm bugetul lor spre medici şi profesori. Ce spuneţi?