Apr 9 2012
Hai să tratăm cauza, nu efectul
Una din marile calităţi ale românilor e că se cacă pe ei să găsească soluţii pentru diferite probleme în loc să elimine pe cât posibil cauzele care le produc.
Mai nou, tanti Sulfina şi încă un nene s-au scărpinat în fund şi au trântit-o: femeile pot face avort doar cu aviz de la psiholog. Băi oameni buni, de ce nu v-aţi scărpinat invers în sensul găsirii unei soluţii astfel încât să nu se ajungă la asta? Se numeşte educaţie sexuală. Sunt mai mult decât convins că nici părinţii voştri nu v-au spus foarte multe legat de viaţa sexuală şi e foarte posibil ca şi voi, la rândul vostru, să fi procedat la fel în cazul copiilor voştri. Doar că de aici trebuie pornit: conştientizarea adolescenţilor la riscurile la care se expun în cazul contactelor sexuale neprotejate. Ar trebui inclusă ca şi materie obligatorie în licee. La câte tâmpenii de materii se fac fix degeaba, asta ar fi cu siguranţă una utilă, pentru că pornografia de pe net nu e educaţie sexuală.
Dacă tot vreţi să faceţi ceva, stoarceţi-vă creierul şi găsiţi soluţii pentru copiii abandonaţi, nu scormoniţi idei prin care sunt şanse mari să creşteţi numărul lor.
Şi până la urmă, de ce numai femeia? Bărbatul nu are nici o responsabilitate? El şi-o spală şi e ca nouă?
Ştiu că feţele bărboase vor fi de partea voastră şi vă vor recomanda ca şi oameni numai buni de ştampilat, dar ia nu vă faceţi voi campanie pe spatele vieţii unor femei!
Yamasha
Apr 09, 2012 @ 21:27:22
Ai perfecta dreptate!
Lilly
Apr 09, 2012 @ 23:13:21
multumesc! ai perfecta dreptate, cauzele trebuie tratate nu efectele 😀
ma tot gandesc de unde le scot, cum le vin astfel de idei? trist oricum
Mihaela Nistor
Apr 10, 2012 @ 08:31:56
Au auzit ei ceva de consiliere psihologică și au zis că sună bine, oricum românul nu prea știe el ce este consilierea. Așa cum spui tu ar trebui să fie această materie inclusă la școală, dar poate nu le-ar strica nici părinților niște educație sexuală.
marius
Apr 10, 2012 @ 08:56:25
Avorturile se diminuasera in anii 2004-2010 si chiar erau multi copii “pe piata” :parcuri pline, mamici cu burtica, gradinite neincapatoare…
Si au veni minunatii si au zis ca e criza si au inceput sa taie: din indemnizatiile de nastere, din indemnizatiile de trusou, au zis ca un an pentru mamici e de ajuns, au taiat indemnizatia de crestere a copilului… Si au inceput sa creasca iarasi avorturile si tinerii au inceput sa se gandeasca iarasi de 15 ori pana sa faca un copil. Aceastea sunt cateva CAUZE importante.
Sa traim bine!