Am fost omul decisiv la Peluza radio la Radio Cluj

Vă mai amintiţi versurile lui Chirilă? Alea în care ţipa că vrea la radio? De foarte multă vreme îi împărtăşeam dorinţa. Chiar visam să ajung să lucrez acolo. Cum unele vise rămân la acest stadiu, trebuia să am o altă abordare: să ajung la radio, măcar să văd cu ochii mei ceea ce până acum doar auzeam.

Azi m-am cam autoinvitat şi am participat la emisiunea Peluza radio realizată de Ovidiu Blag şi Ovi Tebu. A fost fain, a fost interesant, am observat unele aspecte de culise (pe care le voi ţine doar pentru mine :D) şi m-am distrat copios. Cu siguranţă, dacă îmi vor mai accepta autoinvitaţia, voi mai participa.

 

Azi a fost ziua dedicată studenţilor, care au putut câştiga un abonament la meciurile de acasă din retur ale Universităţii Cluj. Chiar dacă am sperat cu toţii şi am aşteptat telefonul unui student, cunoscut şi în mediul online, acesta nu a sunat. În schimb au sunat alţi 4, iar unul dintre ei a câştigat.

Şi acum să revenim la cum am fost eu omul decisiv al acestei emisiuni. Eu am stabilit câştigătorul abonamentului. Am ales numărul 3 şi astfel abonamentul a mers către studenta Dinea Diana, pe care o felicit şi pe această cale.

Dacă aveţi şansa de a participa într-o emisiune radio, chiar şi pe post de nevorbitor, să nu refuzaţi. Merită!